Un nou ajutor social, care se acordă persoanelor în vârstă, cu venituri foarte mici, se acordă în baza unei Ordonanțe guvernamentale intrată în vigoare recent - tichete pentru masă caldă.

“Conform OUG 115/2020, beneficiarii acestui ajutor social sunt persoane în vârstă de peste 75 de ani care au limita maximă de venit de maxim 800 de lei.

Noi am depistat în municipiul Suceava 145 de persoane care se încadrează, din care 142 pensionari și trei persoane fără adăpost. Acestora li se dau 720 de lei să aibă până la sfârșitul anului, pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Tichetele sociale pentru masă caldă pot fi utilizate la comercianții care colaborează cu Edenred, în limita unui plafon de 40 de lei pe zi, sunt netransmisibile și nu pot fi preschimbate în bani.

Edilul sucevean a precizat că beneficiarii au fost instruiți de cei de la Direcția de Asistență Socială în legătură cu unitățile unde trebuie să se adreseze pentru a beneficia de masa caldă. El a adăugat că lista beneficiarilor va fi actualizată în cazul în care mai apar și alte persoane care se încadrează în prevederile legii.