Prima hotărâre din acest an a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, adoptată în ședința din 3 ianuarie, vizează aprobarea listei țărilor/ zonelor/ teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

Pe lângă actualizarea listei statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic, hotărârea prevede reluarea zborurilor către și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Măsura reluării zborurile se aplică începând cu data de 4 ianuarie a.c., de la ora 19:00 și este valabilă pentru toate aeroporturile din România.

Persoanele care vin din acest stat trebuie să intre în carantină ori să aibă un test negativ la Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România. Toate persoanele care vin în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord intră în carantină pentru 14 zile, cu excepția următoarelor categorii: conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone; conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului; conducătorii auto care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu; piloții de aeronave şi personalul navigant; persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării; membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora.

Statele din zona galbenă, din care la sosirea în România se intră în carantina la domiciliu/locația declarată pentru 14 zile sunt: Gibraltar, Liechtenstein, Lituania, San Marino, Panama, Slovenia, Olanda, Serbia, Cehia, Statele Unite ale Americii, Muntenegru, Jersey, Suedia, Danemarca, Georgia, Puerto Rico, Elveția, Luxemburg, Marea Britanie, Croația, Slovacia, Estonia, Letonia, Israel, Cipru, Palestina, Portugalia, Turcia, Monaco, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Germania, Sint Maarten, Republica Moldova, Liban, Austria, Columbia, Italia, Ungaria, Polonia, Andorra, Curaçao, Africa de Sud.