• Acestea au fost menținute la același nivel ca în 2020 și 2019, nefiind majorate nici măcar cu valoarea inflației

  • Pentru plata integrală până la 31 martie se acordă o bonificație de 10%, atât persoanelor fizice cât și juridice

 

Contribuabilii suceveni dornici să plătească cât mai devreme taxele și impozitele locale și să beneficieze de reducerea de 10% care se acordă pentru plata integrală, pe tot anul, pot face asta de miercuri, 6 ianuarie 2021.

“Taxele și impozitele locale se pot plăti la Primăria Municipiului Suceava începând cu data de 6.01.2021.Acestea nu au fost majorate în acest an, ci sunt la nivelul anului 2020. Persoanele fizice și juridice care achită taxele și impozitele locale integral până la data de 31.03.2021 beneficiază de o bonificație (reducere) de 10% din suma datorată.

Plata se poate face la ghișeele municipalității zilnic de luni până vineri între orele 8.00-18.00 sau online la adresa www.ghiseul.ro”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Bonificația de 10% se acordă atât persoanelor fizice cât și celor juridice, pentru impozitul pe teren, clădiri și autovehicule, dacă se achită taxele pentru întreg anul.

Taxele și impozitele locale din municipiul Suceava au fost menținute la același nivel ca în 2020 și 2019, nefiind majorate nici măcar cu valoarea inflației, cum impun prevederile legale, după ce, pe final de an, aleșii locali au majorat și apoi au scăzut valoarea acestora, în cadrul aceleiași ședințe.