Protagonistul unui grav incident petrecut în aprilie 2017 pe holurile Cinema City, Bogdan Galanton, trimis în judecată pentru ultraj după ce l-a provocat și amenințat pe un luptător din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale de la acea vreme, Răzvan Bolea, cei doi având un conflict mai vechi, a fost achitat ca nevinovat de Judecătoria Suceava. În ședința din 7 ianuarie, magistrații au dispus achitarea inculpatului, invocând articolul de lege care face referire la faptul că fapta nu există, sau cel puțin nu în forma stabilită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a trimis dosarul în instanță. Soluția Judecătoriei Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, la instanța superioară. Mai mult ca sigur, verdictul final va fi dat de Curtea de Apel Suceava.

 

 O duşmănie de lungă durată

Procurorii care au anchetat cazul au arătat că Bogdan Galanton nutrea o duşmănie veche faţă de poliţist, după ce acesta a participat la acţiuni conform atribuţiilor de serviciu. Un astfel de episod este din 2014, când patru poliţişti de la Serviciul de Acţiuni Speciale au intervenit la un bar pentru a aplana un conflict. Aici, Bogdan Galanton, agent de pază la acea vreme, s-a opus intervenţiei poliţiei, fiind imobilizat şi încătuşat. Atunci, Galanton a reclamat că a fost bătut şi l-a acuzat direct pe poliţistul Răzvan Bolea.      

De la acel moment, arată procurorii, inculpatul a început să pună presiune pe poliţist, postând fotografii cu acesta pe reţelele de socializare, însoţite de insulte şi comentarii denigratoare. Ameninţările s-ar fi derulat în mai multe etape, inclusiv când cei doi s-au întâlnit personal în oraş.

 

Agresiunea de pe coridorul de la ieşirea de la film

Pe 30 aprilie 2017, poliţistul, aflat în timpul liber, a mers la un film la cinematograf, în aceeaşi sală aflându-se şi Bogdan Galanton. Scenele violente s-au petrecut la ieşirea de la film.

„În jurul orei 19:00, după terminarea filmului, poliţistul a părăsit sala, îndreptându-se grăbit spre ieşire pentru a se întâlni ulterior cu soţia şi fiul său. La acest moment inculpatul a observat persoana vătămată şi a pornit în fugă după aceasta pe holurile complexului comercial. După puţin timp inculpatul a ajuns în spatele victimei, a lovit-o pe aceasta cu putere în spate cu mâna, după care a început să-i adreseze insulte (făcându-i reproşuri cu privire la activitatea din anul 2014), a adoptat o atitudine în mod vădit provocatoare (prin aceasta încercând să determine victima să riposteze în mod violent pentru ca ulterior inculpatul să-i poată aplica lovituri mai puternice), a scuipat pe victimă, concomitent cu aplicarea mai multor lovituri cu cotul ori cu mâinile în diverse zone anatomice”, au descris procurorii agresiunea.

Procurori au reţinut că poliţistul, fost practicant de box de performanţă, a încercat să îl determine pe Galanton să înceteze activitatea provocatoare. Poliţistul şi-a pierdut şi el cumpătul la un moment dat, cerându-i lui Galanton să iasă afară, pe malul apei Sucevei, fără însă a-l agresa în vreun fel pe Galanton. 

O parte din incident a fost înregistrată video, nu însă și acuzația legată de lovirea polițistului Răzvan Bolea. Poliţistul a susținut în fața procurorilor că a suferit leziuni serioase la umăr, nu prin lovire, ci prin împingere directă, a susținut el. Mai mult, Răzvan Bolea a depus la dosar și un certificat medico-legal, care atestă că a suferit leziuni care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale. Probabil, achitarea vizează tocmai partea de agresiune, care, au stabilit magistrații Judecătoriei Suceava, nu există ca faptă ori cel puțin nu poate fi demonstrată.

Cum soluția nu este definitivă, nu putem trage încă o concluzie certă privind vinovăția.