Cele 30 de centre din județ în care ar trebui să înceapă vaccinarea în etapa a doua au fost identificate, dar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava speră să găsească și personalul necesar. Fiecare centru urmează să fie deservit de doi medici, unul pe linie epidemiologică și altul care să asigure timp de 15 minute supravegherea persoanei care s-a vaccinat. De asemenea, fiecare centru de vaccinare va avea 4 asistenți medicali și câte 2 registratori. Iar aceste 30 de echipe trebuie constituite până vineri, 15 ianuarie, când este programat începutul celei de-a doua etape de vaccinare a populației.

În total, în județul Suceava este nevoie de 240 de persoane pentru ca activitatea din cele 30 de centre să poată începe și să se poată derula în condiții optime. Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, a precizat că momentan nu se știe modalitatea în care vor fi plătite persoanele care vor lucra în centrele de vaccinare, dar acest aspect va fi stabilit zilele următoare de reprezentanții Ministerului Sănătății.

”Tot până pe 15 ianuarie fiecare centru de vaccinare trebuie dotat cu un minim de echipament și sperăm ca lucrurile să se rezolve, chiar dacă timpul rămas la dispoziție este foarte scurt. Sperăm să nu avem probleme cu personalul care va lucra în aceste centre, și spun asta din prisma faptului că în ultima vreme a existat o lipsă de personal medical destul de acută. Campania de vaccinare va fi una de lungă durată, iar personalul medical va avea de muncă probabil și 12 ore pe zi, ceea ce nu este deloc simplu”, a precizat Gabriela Băncilă.