Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ostra, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava după ce a încercat să ascundă un accident pe care l-a provocat în urmă cu o săptămână. În seara zilei de 5 ianuarie, în jurul orei 19.30, Liviu Laurențiu Păpăruși, care se afla la volanul unei autoutilitare marca Mercedes Benz Vito, a lovit un consătean în vârstă de 50 de ani care se deplasa pe drumul județean 177A. Imediat după incident, bărbatul lovit a fost aruncat pe marginea drumului, lângă un parapet de protecție din beton. Șoferul s-a gândit că poate să ascundă totul, așa încât a decis să-l ia pe bărbatul pe care îl accidentase și să-l ducă acasă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Tânărul nu a sunat nici măcar la vreun echipaj medical pentru a veni să-l examineze pe consăteanul accidentat. Abia după două zile a catadicsit să se intereseze de soarta celui pe care l-a lovit cu mașina. Dar și atunci într-un mod care demonstrează că dorea să nu se facă nici o conexiune cu evenimentul din seara zilei de 5 ianuarie. Mai exact, a sunat la un vecin căruia i-a spus că ar avea nevoie de un baros pe care victima îl avea. Vecinul care a mers după baros a avut surpriza să îl găsească decedat pe bărbatul lovit de autoutilitara marca Mercedes. Ulterior, i-a spus tatălui celui decedat că se va ocupa de înmormântare, tocmai pentru a fi sigur că va șterge toate urmele. Strategia a fost dejucată însă de polițiști, care au reușit să probeze totul, motiv pentru care marți l-au reținut pentru 24 de ore.