O femeie în vârstă de 37 de ani, din comuna Stulpicani, a plecat de acasă brusc, joi după-amiază, lăsându-și în locuință cei șase copii, cu vârste între 5 și 14 ani. Cei care au aflat despre caz au fost polițiștii de la Frasin care, joi seară, în jur de ora 21.30, s-au sesizat în baza unor informații obținute de la oamenii din Stulpicani cu privire la faptul că Liliana Negriș, în vârstă de 37 de ani, din Stulpicani, a plecat de la domiciliu, părăsindu-și cei șase copii minori. Femeia era temporar unic întreținător, tatăl fiind plecat la muncă în Anglia, astfel că situația era delicată.

Cel mai mare dintre copii, un băiat de 14 ani, a spus că a fost plecat prin sat, la un prieten, iar mama lui și-a făcut bagajul și a plecat fără a-i spune nimic. Băiatul și-a găsit frații mai mici, cu vârste între 5 și 12 ani, singuri în casă.

Apropiații spun că femeia discuta foarte multe pe rețelele de socializare cu un bărbat și cred că este posibil să fi plecat la acesta.

Ca măsură temporară, joi noapte, copiii au fost lăsați în grija unei rude. Cei șase frați mai au o soră majoră, în vârstă de 21 de ani, care și-a luat angajamentul că va ajunge vineri la Stulpicani, pentru a avea grijă de cei mai mici.  

Compartimentul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei comunei Stulpicani a primit misiunea de a monitoriza cazul. Conform primelor informații, tatăl și-a luat angajamentul de a reveni de urgență acasă din Anglia, pentru a avea grijă de copii.