Polițiștii suceveni au aplicat nu mai puțin de 457 de amenzi, în valoare totală de 88.350 de lei persoanelor care încălcau măsurile de combatere a răspândirii Covid-19. Sancțiunile au fost aplicate în cursul săptămânii care tocmai s-a încheiat. În acest interval au fost verificate, atât în mediul urban cât și rural, 558 de societăți comerciale şi 106 mijloace de transport în comun. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 5.398 de persoane.
”Au fost efectuate verificări și în zona hypermarket-urilor și în zonele aglomerate. O atenție deosebită a fost acordată zonei Vatra Dornei cu incidență sporită în ceea ce privește rata infectării. Totodată, au fost controlate toate restaurantele și sălile de evenimente pentru a se asigura respectarea legii cu privire la interdicția de organizare a evenimentelor private. De asemenea, au fost instruiți cu privire respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului toți administratorii de unități economice, restaurante, pensiuni și unități turistice”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava.
Acțiuni de control mixte ale Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale au avut loc și în seara zilei de sâmbătă, 3 aprilie. Acțiunea a fost organizată în contextul celebrării Paștelui Catolic într-un număr de peste 20 de unități de cult, dar oamenii au respectat măsurile impuse de autorități.
Polițiștii amintesc că este în vigoare interdicția de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00. Cei care părăsesc casa în intervalul menționat mai sus o pot face doar în condiții bine stabilite, respectiv:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Comentarii