Asociația GO-AHEAD desfășoară activități de conștientizare a drepturilor omului, egalității de gen, acces la educație pentru elevi și cadre didactice, în județele Neamț și Suceava.

Proiectul „EDURIGHTS4GIRLS - Acces egal la educație” urmărește o schimbare de perspectivă în zona educațională, prin programe de dezvoltare personală a fetelor, cu impact pe termen mediu în creșterea stimei de sine și combaterii stereotipurilor de gen, a numărului celor care finalizează școală, iar pe termen lung în ameliorarea acestor probleme la nivelul societății din România. Proiectul este implementat de către Asociația GO-AHEAD București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

România este pe primul loc în Uniunea Europeană ca număr de nașteri în rândul adolescentelor. Județele Neamț și Suceava sunt două județe cu risc crescut de sărăcie și excluziune socială în care, în 2018, conform INS, s-au raportat 18 cazuri de mame sub 15 ani.

Scopul proiectului este creșterea capacității nivelului de conștientizare și aplicare a drepturilor omului, în special a celor legate de problematica de gen și accesul/ dreptul la educație prin măsuri specifice de dezvoltare personală, consiliere, terapie de care beneficiază cel puțin 480 de eleve și 210 cadre didactice din 14 unități de învățământ din județele Neamț și Suceava, precum și acțiuni extinse de conștientizare, monitorizare, advocacy de care beneficiază peste 2000 de persoane - elevi, părinți, profesori, actori din comunitățile vizate.

 

Obiectivele proiectului

 

Printre obiectivele proiectului amintim îmbunătățirea capacității instituționale a 14 unități de învățământ din județele Suceava și Neamț pentru implementarea și monitorizarea politicilor/ recomandărilor/ strategiilor naționale și internaționale privind egalitatea de gen și violența bazată pe gen și dreptul la educație pentru fete prin activități de cercetare, monitorizare, watchdog și conștientizare desfășurate pe o perioadă de 2 ani.

Creșterea nivelului de informare, conștientizare, educație specifică privind drepturile omului și combaterea discriminării de gen a peste 2600 de persoane din județele Neamț și Suceava: 3300 de ore de dezvoltare personală, terapie, consiliere pentru 480 de eleve din grupuri vulnerabile și preponderent din mediul rural, 336 de ore de dezvoltare personală și terapie pentru 201 profesori, campanii și evenimente pentru 2000 de persoane (părinți, profesori, elevi și eleve, membri din comunitate). Proiectul vizează:

- să ofere acces la servicii de specialitate (dezvoltare personală, consiliere, terapie) pentru 480 fete (15-19 ani) din 14 școli profesionale/licee tehnologice țintă (în mod egal, județele Neamț și Suceava), selectate în ordinea descrescătoare a situațiilor de vulnerabilitate la care sunt expuse, intersecțional (sărăcie, risc ridicat de absenteism, abandon școlar);

- să ofere acces la servicii de specialitate (dezvoltare personală, terapie) pentru 210 profesori din cele 14 școli profesionale/licee tehnologice țintă, cu prioritate diriginți, în vederea creșterii gradului de conștientizare cu privire la diferențele de gen în educație, învățând cum să identifice și să gestioneze situațiile de discriminare de gen și aplicând ulterior la clasele lor metodele învățate;

- un număr de: 2000 elevi, profesori, părinți, directori, comunitate locală, cel puțin 220 băieți, 50 părinți, din cele 14 unități/comunități asociate sensibilizați cu privire la problematica de gen, accesul la educație al fetelor prin campanii și evenimente, respectiv mese rotunde, cercetare/monitorizare/advocacy pentru creșterea capacității instituționale;

- elaborarea unui studiu privind situația actuală referitoare la drepturile și egalitatea de gen, problematica discriminării pe bază de gen în Suceava și Neamț, care va avea 2 componente pentru situația fiecărui județ;

- organizarea a 2 evenimente, cu câte 75 de participanți (unul în Suceava și unul în Neamț), pentru creșterea nivelului de conștientizare, abordarea stereotipurilor și susținerea/ consolidarea/ extinderea schimbărilor pozitive în atitudini și practici legate de Egalitate de gen și violență bazată pe gen.

Proiectul are o valoare totală eligibilă de 248.853,72 euro și este implementat pe o perioadă de 24 de luni, în perioada 01.03.2021 - 28.02.2023.

 

Despre Programul Active Citizens Fund România

 

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Președinte ASSED,prof. dr. Maria Teodoreanu