Începând cu luna aprilie, copiii din Dornești au mai multe motive de bucurie, odată cu inaugurarea primului loc de joacă din localitate, amenajat de către EGGER România în colaborare cu administrația locală.
Locul de joacă modern se află în apropierea Școlii Gimnaziale Nr. 1 (str. Pajiștilor), iar acces la facilitățile acestuia au atât elevii unității de învățământ, preșcolarii de la Grădinița Dornești, cât și copiii din întreaga comunitate.
Amenajarea spațiului de joacă s-a realizat prin achiziționarea și montarea unor echipamente specifice unui loc de joacă: un complex de tobogane, două leagăne, un balansoar, un carusel, două jucării pe arc.
Suprafața a fost acoperită cu pardoseală din dale de cauciuc.
Au mai fost adăugate câteva piese de mobilier urban (două bănci și un coș de gunoi) și un panou cu reguli de joacă.
„Ne implicăm în viața comunității din care facem parte, în care copiii angajaților noștri trăiesc și se joacă. Amenajarea spațiului de joacă este rezultatul discuțiilor dintre EGGER și reprezentanții comunei Dorneşti. Este o inițiativă ce aparține în egală măsură companiei, cât și angajaților noștri, având în vedere că o parte dintre ei sunt locuitori ai comunei Dornești”, a declarat Alina Chifan, directorul de Vânzări al EGGER România.
Primăria a pregătit terenul, iar compania EGGER a sponsorizat echipamentele și serviciile de instalare a acestora, în valoare totală de 23.000 euro. Din momentul finalizării amenajării, locul de joacă este în administrarea Primăriei Dornești.
Grupul EGGER deține din 2008 o fabrică în România, în Rădăuți, județul Suceava. Fabrica are peste 850 de angajați. În Rădăuți sunt produse plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. EGGER a investit cca. 500 milioane euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.
Comentarii