Începând de joi, 15 aprilie, toate locurile de joacă din municipiul Suceava sunt din nou deschise pentru copii, părinții și bunicii care îi însoțesc, decizia fiind luată în aceeași zi, în cadrul ședinței CJSU, la solicitarea municipalității și a CLSU.

“Cu siguranță o veste bună și mult așteptată atât de cei mici, cât și de părinți și bunici.  Datorită faptului că rata de incidență în municipiul Suceava este de 1,28 la mia de locuitori, în Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a luat decizia deschiderii locurilor de joacă din oraș, cele situate în aer liber, care vor fi periodic curățate și dezinfectate.

Sper ca această bucurie să nu ne facă să uităm că în continuare trebuie să respectăm măsurile de prevenire a răspândirii virusului.

Dacă vom avea în continuare o rată de incidență sub 1,5, avem toate șansele să rămânem în scenariul verde, iar școlile să funcționeze normal dacă scădem sub 1 la mie", a spus viceprimarul Lucian Harșovschi, care a și argumentat în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava necesitatea redeschiderii locurilor de joacă, inclusiv a celui situat în Zona de agrement Tătărași.

Propunerea a fost aprobată cu aplicare din aceeași zi, cu condiția de respectare strictă a prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 432 din 08.04.2021 și a măsurilor de siguranță epidemiologică stabilite de către Direcția de Sănătate Publică Suceava.