Un caz de agresiune sexuală înfiorător a ieșit la iveală într-o comună de lângă Vatra Dornei, un individ fiind surprins în timp ce supunea la perversiuni sexuale orale un băiat în vârstă de numai 6 ani. 

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, inculpatul a întreținut de mai multe ori relații sexuale orale cu minorul de 6 ani într-o bucătărie de vară, în intervalul 6-10 aprilie a.c., ultima oară fiind surprins în flagrant de o martoră.

În urma propunerii făcute de procurori, Emanuel R. a fost arestat preventiv de Judecătoria Vatra Dornei pentru 30 de zile, pentru viol în formă continuată (2 acte materiale) și infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.

Individul l-a abuzat pe fiul concubinei sale în timp ce mama băiatului era plecată cu un alt copil la o clinică de recuperare. În acel timp, băiatul de 6 ani a rămas în îngrijirea concubinului mamei sale, la domiciliul acestuia din urmă. Așa a și reușit acesta să pună în aplicare perversiunile despre care se pare că nu a bănuit nimeni nimic până la surprinderea în flagrant. Imediat ce au primit sesizarea, polițiștii judiciariști de la Vatra Dornei au acționat și l-au ridicat pe suspect. S-au făcut audieri și s-au adunat în scurt timp probe, care au dus la reținerea și ulterior la arestarea inculpatului.