Polițiștii vor intensifica în următoarea perioadă verificările cu privire la autoizolarea pe care o au de respectat la revenirea acasă sucevenii întorşi din unele țări europene pentru a petrece sărbătorile de Paște acasă.

Luni, 12 aprilie, în cadrul acțiunilor de verificare, polițiștii de la Solca au efectuat un control la Arbore, la persoane revenite recent din Italia, conform unei liste transmise de Direcția de Sănătate Publică Suceava.

O femeie de 36 de ani și fiica ei de 18 ani, care avea instituită măsura carantinării în urma întoarcerii din Italia, nu erau acasă. Polițiștii au făcut unele verificări și în comună, însă tot nu le-au găsit. Pe numele celor două au fost aplicate două amenzi în cuantum de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind prevenirea efectelor pandemiei de Covid-19.

Într-un alt caz, tot luni, seara, în jurul orei 21.00, polițiștii de la Secția Rurală Șcheia s-au deplasat la Bălăceana, unde un localnic trebuie să fie în izolare până pe 17 aprilie a.c. Nici acesta nu a fost de găsit la domiciliul indicat în listele DSP pentru a sta izolat. În acest caz, polițiștii au aplicat o amendă de 1.000 de lei.