Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns în penitenciar, luni seară, în baza unui mandat de executare a pedepsei rezultante de 2 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Alexandru Văleanu a fost ridicat de la domiciliu de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, în baza mandatului emis de instanță în aceeași zi.

Suceveanul a ajuns la această pedeapsă în condițiile în care Judecătoria Rădăuți a constatat că era la a treia condamnare pentru contrabandă. În aceste condiții, vechile condamnări cu suspendare au fost revocate, bărbatul ajungând la sentința finală amintită mai sus, în regim de detenție în penitenciar.   

Judecătorii au mai stabilit că inculpatul are de achitat către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi suma de 4.438 lei, reprezentând contravaloarea taxelor vamale şi fiscale, respectiv contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta sa. Se poate observa așadar că nu este vorba de transporturi foarte mari de țigări, însă faptele repetate l-au dus în cele din urmă pe bărbat la pușcărie la o vârstă destul de înaintată.

De exemplu, în martie 2018, polițiștii din Bălcăuți, aflându-se pe DN2, la intrarea în orașul Siret, au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani, cunoscut pentru că făcea curse în regim de taxi. Fiind făcute verificări asupra portbagajului vehiculului au fost găsite patru genți de dimensiuni mici despre care șoferul a afirmat că aparțin celor doi pasageri pe care îi transportă în mașină. Unul dintre ei era Alexandru Văleanu, care a ”revendicat” două genți, în care se aflau 176 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană și duty – free, în valoare de 1.700 de lei.

Pentru acest transport, suceveanul s-a ales cu unul dintre dosarele penale pentru contrabandă.