Locuitorii unei comune din zona de munte a județului Suceava - Dorna Arini, unde incidența îmbolnăvirilor a ajuns la 3,07 la mia de locuitori, vor avea de respectat restricții suplimentare, începând cu 20 aprilie, fiind încadrați în “scenariul roșu”, în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii pandemiei.

Decizia a fost luată de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, convocat în ședință extraordinară, în sistem online.

Prin Hotărârea nr. 110 din 19.04.2021, începând cu data de 20.04.2021, ora 00.00, pentru comuna Dorna Arini, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depăşit pragul de 3/1000 locuitori, pentru o perioadă de 14 zile se aplică următoarele măsuri:

a) organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

b) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

c) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00-22:00;

d) pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 1 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

e) prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;

f) nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

g) activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.