Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 5 „Bogdan Vodă” Rădăuți au sărbătorit Ziua Europei. „Odă bucuriei”, pe muzica marelui compozitor Ludwig van Beethoven, care a devenit imnul Uniunii Europene (UE), în 1985, a răsunat la Galeria de Artă din Rădăuți, cu prilejul Zilei Europei, în interpretarea virtuozilor clasei a III-a: Bodnar Emanuel, Covașă Melissa, Narita Maria, Pahomi Jesica și Teleagă Emanuel.

„9 Mai reprezintă data istorică la care a fost pronunțată declarația Schuman, cea care stă la baza constituirii Uniunii Europene. Despre constituirea UE, despre valorile, principiile și simbolurile acesteia, despre aderarea României și despre evenimentele marcante organizate de Parlamentul European și de Comisia Europeană cu prilejul Zilei Europei s-au documentat elevii Talpalari Iulia și Alexandru Bogdan, care au prezentat colegilor informații clare pe aceste teme”, au transmis organizatorii acțiunii.

Copiii au realizat un tur virtual la 360° al Parlamentului European https://discovr-360.eu/europeday2021/, al Consiliului European și al Consiliului UE https://www.consilium.europa.eu/ro/events/europe-day-2021. Instituțiile europene cu sediile la Bruxelles au pregătit cu acest prilej clipuri educaționale, jocuri interactive online, un playlist conținând cântece de pe teritoriul Europei, acces la resurse informaționale oferite de Biblioteca Consiliului UE, prezentări atractive, din care elevii au înțeles sensul devizei UE, adoptată în anul 2000: „Unitate în diversitate”.