Compania Wizz Air a anunţat că în perioada următoare va relua de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava mai multe zboruri care nu au mai fost operate de o lungă perioadă de timp din cauza restricţiilor pandemice. Astfel, în data de 28 mai vor fi reluate zborurile spre Doncaster, în Marea Britanie, apoi în data de 29 mai cursele spre Roma-Ciampino şi de pe 4 iunie spre Bologna, în Italia. De asemenea, de pe 15 iunie vor fi reluate cursele aeriene spre Viena, în Austria, şi de pe 16 iunie spre Dortmund, în Germania.
După anunţul făcut de Wizz Air, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că „faptul că marile companii decid să reia o serie de zboruri anulate din cauza pandemiei reprezintă un bun semnal și un pas important spre revenirea la normalitate. Cred că vom putea anunța foarte curând și alte vești bune”. El a adăugat că în acelaşi timp va creşte şi numărul frecvenţelor zborurilor spre unele destinaţii, începând din a doua jumătate a lunii iunie. Astfel, destinaţia Londra-Luton, în Marea Britanie, va fi operată cu nouă frecvenţe pe săptămână (luni şi vineri fiind două zboruri zilnice), în timp ce spre Milano-Bergamo, în Italia, vor fi patru frecvenţe pe săptămână.
Comentarii