Un tânăr în vârstă de 32 de ani, căruia i s-a făcut rău la volan, suferind, conform primelor evaluări medicale, un atac vascular cerebral, a fost resuscitat și a primit masaj cardiac, operațiuni care i-ar putea salva viața, în urma intervenției hotărâte a unui polițist rutier, care a urmat cursuri de prim ajutor și a intervenit ferm, până la sosirea ambulanței.

 Cazul s-a petrecut joi seară, la Fălticeni. Un apel la 112 făcut în jurul orei 18.00 a anunțat Poliția municipiului Fălticeni cu privire la faptul că pe bulevardul principal a avut loc un accident rutier.

Din cercetările ulterioare a rezultat că unui tânăr de 32 de ani, din Siret, în timp ce conducea un Citroen, pe bulevardul 2 Grăniceri, pe direcția Spătărești-Suceava, i s-a făcut rău la volan, oprind mașina pe trotuar, fără însă a mai apuca să tragă frâna de mână. Mașina s-a dus ușor în spate, unde a acroșat un autoturism care se deplasa regulamentar, după care a ieșit în afara drumului, pe spațiul verde, la aproximativ 10 metri de carosabil. Aici, în mașina ieșită în afara drumului, a fost găsit tânărul de 32 de ani, fără semne vitale.    

Alături de colegul său de patrulă, agent-șef Petrică Moisii, la fața locului a ajuns foarte repede agentul-șef Daniel Prisacaru.

După două încercări dificile de resuscitare și proceduri de masaj cardiac inițiate de polițistul Prisacaru, care are cunoștințe de prim ajutor, tânărul a prezentat semne vitale și a fost transportat la spital și stabilizat.

”Agentul-șef Daniel Prisacaru este un polițist din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni care l-a readus la viață pe un bărbat de 32 de ani. Colegul meu este eroul unei familii care are acum șansa să îl vadă în viață pe cel drag. 

 Pentru noi, toți ceilalți, acest polițist este un profesionist desăvârșit care și-a făcut datoria și a dovedit aptitudini extraordinare”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu.

Tânărul de 32 de ani a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, cu diagnosticul preliminar de atac vascular cerebral, resuscitat, stabil, dar în stare delicată.