Acțiunea procurorilor de la DIICOT -  Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la gruparea despre care s-au adunat date că se ocupa de contrabandă cu țigări pe filiera Ucraina-Suceava-Bihor, nu s-a finalizat cu nici un mandat de arestare la Tribunalul Bihor. Judecătorii au respins propunerile de arestare formulate de procurorii de la DIICOT și au stabilit că sunt suficiente măsuri mai blânde, respectiv arestul la domiciliu ori controlul judiciar.

Ultima măsură, cea a controlului judiciar, a fost luată față de cei doi suceveni reținuți în acest dosar, respectiv Sava Cîrcu, din Cajvana, și Ciprian Gheorghiță Manoilă, din Arbore. Cei doi au revenit acasă, după drumul lung la Oradea, unde au fost duși sub escortă, audiați și apoi reținuți 24 de ore. Emoțiile sunt însă departe de a se termina pentru cei doi. Procurorii DIICOT pot contesta decizia la Curtea de Apel Bihor, decizia Tribunalului nefiind definitivă. Apoi, acum s-a judecat doar solicitarea de arestare preventivă, fără legătură cu gradul de vinovăție ori probele din dosar.       

”În cauză s-a reținut faptul că, în cursul lunii aprilie 2021, s-a constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii unor infracțiuni de contrabandă cu produse accizabile (țigări) provenite din afara spațiului Uniunii Europene. Țigaretele erau transportate de pe raza județului Suceava și predate membrilor grupului în Bihor, unde erau și valorificate”, au explicat procurorii DIICOT cum acționa gruparea.
În ziua de 20 iulie au fost efectuate 24 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Bihor, Suceava și Sibiu, în urma cărora au fost identificate și ridicate 17.310 pachete de țigări provenite din contrabandă, 1.024 litri de alcool deținut în afara antrepozitului fiscal, precum și sumele de 74.500 de lei și 10.260 de euro.
Acuzațiile față de inculpați sunt de”constituire a unui grup infracțional organizat” și de ”contrabandă în formă asimilată”.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Suceava.

Inculpații amintiți în material se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință finală a instanțelor de judecată.