Consiliul Județean Suceava va aloca, în ședința din această lună, peste 1,5 milioane de lei pentru achiziția de aparatură medicală și echipamente la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că administrația județeană continuă finanțarea „cu prioritate” a spitalului și că în prima ședință a deliberativului județean va propune alocarea sumei de 1.518.222 lei pentru achiziționarea de aparatură medicală necesară efectuării de investigații medicale, intervenții chirurgicale, precum și pentru înlocuirea unor echipamente uzate. Este vorba despre un aparat RX, esențial în activitatea sectorului TBC, o trusă videobronhoscopie, necesară pentru o mai mare acuratețe a investigațiilor în secția Pneumologie, un videocoledoscop compatibil cu unitatea de laparoscopie Karl Storz, un ecograf, o unitate pentru electro-chirurgie cu ultrasunete, utilă pentru eficientizarea și optimizarea intervențiilor chirurgicale clasice și minim invazive, inclusiv pentru chirurgia tiroidei și 5 electrocardiografe portabile, care vor putea fi utilizate în diferite zone ale spitalului.

„De asemenea, ne pregătim pentru reabilitarea unor corpuri de clădire de la Spitalul Nou, drept pentru care alocăm fonduri pentru realizarea unui audit energetic, cu scopul creșterii calității condițiilor de spitalizare acordate pacienților și de reducere a cheltuielilor privind energia termică și electrică”, a mai comunicat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.