Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri, că a mai fost făcut un pas pentru realizarea stațiunii “Bucovina”,  parte a proiectului “Bucovina, Pol de Dezvoltare Turistică”-  Reabilitare, modernizare, dotarea și extinderea Taberei de la Bucșoaia.

Flutur a declarat că încă de anul trecut a făcut demersuri la Ministerul Tineretului și Sporturilor pentru a iniția un proiect în vederea finanțării acestui obiectiv, „o investiție de peste 33 de milioane de euro”, care ar trebui să facă din fosta tabără de la Bucșoaia „una dintre cele mai mari și mai moderne tabere pentru copii și tineret”.

„Investiția urmează să fie realizată prin Compania Națională de Investiții, CNI, care a lansat astăzi procedura de achiziție publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, studiu topografic vizat OCPI, studiu geotehnic verificat Af, expertiza tehnică verificată M.L.P.A.T., audit energetic, studiu privind utilizarea unor sisteme alternative de eficiență ridicată, scenariu preliminar la foc privind siguranța la incendiu, alte studii de specialitate relevante pentru buna funcționare a obiectivului de investiții, elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism pentru obiectivul de investiții, reprezentări grafice 3D, interior exterior”, a declarat Flutur. Acesta a mai spus că în discuțiile și analizele purtate la fața locului cu specialiști din minister s-a propus realizarea taberei sub forma unui complex care presupune construcții – montaj, dotări și echipamente, amenajare exterioară-peisagistică, amenajare terenuri de sport neacoperite, amenajare parcare exterioară, utilități, clădiri pentru cazare, tip hotel, sală de sport cu piscină la interior, sală multifuncțională, terenuri de sport, pistă de atletism, amfiteatru – teatru de vară, centru de conferințe, restaurant ponton, spații de recreere, spații de joacă, amenajarea de piste/trasee pentru bicicliști și skateboard.

Parcul este propus a fi amenajat pe zone, respectiv  zona de promovare a culturii bucovinene, cu biserici și mănăstiri, zona de case tradiționale cu ateliere pentru pictură, olărit, sculptură și lucru în lemn, zona de agricultură tradițională și o bucătărie dedicată tinerilor, în afara celei oficiale, unde va găti personalul calificat, pentru activități de dezvoltare a abilităților de viață – gătit împreună, ceaiuri.

O parte din proiect va fi “Bucovina în miniatură”, care va cuprinde machete ale celor mai importante biserici și mănăstiri, case tradiționale, ansambluri agricole sau ferme, pășuni și elemente naturale în miniatură, „un parc-muzeu în aer liber, care va permite vizitatorilor să cunoască istoria și frumusețile Bucovinei”, a spus Gheorghe Flutur. Printre machete vor fi amenajate alei, iar vizitatorii vor primi informații scrise sau digitale despre diferitele obiective turistice ale Bucovinei.