Femeia care a ajuns, luni, în comă profundă la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce a fost ștrangulată de fratele și mama ei, pusă într-un sac și abandonată în scara blocului în care locuiau toți trei, este într-o stare mai bună.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a declarat, marți, că femeia a ieșit din comă, este conștientă și a fost transferată în secția ORL. „Deschide ochii, urmărește cu privirea. Nu are leziuni de căi aeriene sau la nivelul coloanei cervicale”, a spus dr. Teodorovici.

În ceea ce privește aspectul juridic al situației, având în vedere modul în care au acționat fratele și mama acestei femei, în vârstă de 40 de ani, dar cu retard mintal sever, judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava au încadrat fapta la violență în familie, în forma tentativei de omor. Ancheta se va desfășura de acum încolo sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.  Deoarece mama femeii este într-o stare fizică precară, se bănuiește că principalul autor al faptei a fost fratele femeii, și el cu retard accentuat. Atât mama, cât și fiul au fost internați, în vederea expertizării psihiatrice.

De precizat că viața femeii a fost salvată de un polițist, un agent șef adjunct care i-a dezlegat funia din jurul gâtului, ulterior la fața locului ajungând și ambulanța care a preluat victima și a dus-o la spital.

Reamintim că acest caz s-a petrecut într-un bloc din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, pe strada Păcii. Luni, locatarii au dat peste un sac legat, aflat la parterul blocului. Fiindcă i s-a părut că în sac mișcă ceva, o femeie a dat alarma. Un bărbat și-a făcut curaj și a desfăcut sacul, descoperind cu stupoare o femeie aflată în stare de semiinconștiență, cu o funie de gât. 

Au sesizat poliția prin 112  și primii polițiști ajunși la fața locului au constatat că victima, care are conformația unui copil, avea o funie de rafie în jurul gâtului, fiind ștrangulată. O ambulanță sosită de urgență a transportat victima la spital.

Polițiștii au forțat intrarea în apartamentul unde locuia victima, pe geam, după ce la ușă nu a răspuns nimeni, și i-au găsit acolo pe mama și pe fratele victimei.

Cercetările au arătat că femeia băgată în sac locuiește împreună cu mama și fratele său. Are handicap grad I, cu retard psihic sever, în timp ce fratele are tot retard psihic, grad II, accentuat. Mama lor nu figura cu vreo problemă psihică, cel puțin acum 20 de ani, când a devenit asistent personal al fiicei sale. Tatăl fetei a murit acum câțiva ani. 

·      Au spus că „au vrut să-i ușureze moartea”

Vecinii au relatat că dacă pe fiul de 37 de ani l-au mai văzut pe afară, fata nu a fost scoasă probabil din casă de ani de zile. Cei care stau de mult timp în zonă spun că au văzut-o acum mulți ani pe mamă, în timp ce-și ducea fiica în spate. Deși are 40 de ani, femeia are aspectul fizic al unei copile.

Luați la întrebări de polițiști, fratele și mama victimei au spus inițial că nu știu nimic, ba chiar mama a declarat că fiica sa este moartă de Covid, de un an de zile. Ulterior, printre altele, cei doi au spus că au vrut să-i ”ușureze moartea” fetei bolnave.

Pentru că mama era asistent personal al fetei cu retard accentuat, care necesita asistență permanentă, aceasta trebuia verificată periodic de reprezentanții statului.  Ultima vizită a asistenților sociali la domiciliul tinerei a fost însă în 2018. Asistentul social Dan Cîrcu, de la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, a declarat pentru Monitorul de Suceava că mama tinerei ștrangulate este încadrată ca asistent personal al fiicei sale, din anul 2001. În baza contractului cu primăria, mama trebuia să prezinte de două ori pe an un raport de activitate și să-i asigure fiicei condiții decente de trai și îngrijire. Ultimul raport, din luna iunie a acestui an, nu a fost adus și reprezentanții Direcției urmau să o contacteze, să vadă de ce.

În ceea ce privește vizitele la domiciliu efectuate periodic de angajații Direcției de Asistență Socială, pentru verificarea modului în care asistentul personal își îndeplinește obligațiile asumate, ultima a fost în anul 2018.

„Colegii care au efectuat vizita la domiciliu la această familie au scris atunci că totul era în regulă”, a declarat Dan Cîrcu.

Luni după-amiază, la câteva ore după ce cazul a ieșit la iveală, atât mama, cât și fratele tinerei au fost consultați de un psihiatru, care a recomandat internarea imediată la Psihiatrie.

Polițiștii au deschis în primă fază dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie, dar marți au încadrat infracțiunea ca tentativă de omor. Evaluarea psihiatrică va stabili dacă au avut discernământ. Dacă nu au, cei doi nu pot fi puși sub acuzare și arestați preventiv, caz în care este de așteptat să fie internați pe termen lung într-o instituție psihiatrică specializată.