O mașină care efectua marcaje rutiere, de la Secția de Drumuri Naționale, pe E 85, zona Suceava  - Fălticeni, a fost măturată de pe șosea, în urma impactului cu un tir. Accidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 15.30, la Cumpărătura, unde a mai avut loc un accident și luni.

Pompierii militari transmit că, în urma coliziunii, autotrenul a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului, aflat într-un lan de porumb, iar utilajul a ieșit în decor, remorca acestuia fiind făcută bucăți, pe partea carosabilă.

Din fericire, accidentul nu pare să fi avut consecințe grave. Cei doi șoferi implicați în accident au fost evaluați de personalul SMURD, fiind conștienți și cooperanți și aparent fără leziuni.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (autospeciala cu echipament pentru descarcerare și ambulanță SMURD).