Doi tineri au ajuns la Spitalul Județean Suceava, luni la prânz, după un accident rutier produs pe DN 17 la Ilișești. În împrejurări ce urmau să fie stabilite de poliție, două mașini s-au ciocnit violent, una răsturnându-se în afara carosabilului.

Pompierii militari de la Suceava au intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere, una pentru descarcerare și ambulanta SMURD TIM, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Prima constatare a fost că în accident au fost implicate trei persoane, din care două au nevoie de îngrijiri medicale.

Un tânăr în vârstă de 22 de ani și o fată de 18 ani au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, fiind conștienți și cooperanți.