O nouă tragedie la scăldat, în zi toridă, s-a petrecut duminică la prânz în comuna Ilișești.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a fost sesizat despre faptul că din mai mulți copii intrați la scăldat într-un iaz privat din Ilișești, unul a dispărut sub apă. Martorii au relatat că minorul cu vârstă de aproximativ 15 ani nu știa să înoate iar iazul este înșelător, pe alocuri având adâncime de 3-4 metri.

Pompierii militari au intrat pe iaz cu o barcă pneumatică și cu accesorii specifice. La aproximativ o oră de la apelul de urgență, băiatul a fost găsit de pompierii militari, fără semne vitale.