Un bărbat în vârstă de 88 de ani, din Putna, a pus pe jar nu doar familia și pe apropiații acesteia, ci și poliția și jandarmeria. Totul a plecat de la faptul că octogenarul s-a ridicat la un moment dat din pat, în miez de noapte, și, deși era doar în pijamale și desculț, a plecat brusc de acasă.

Alarma a dat-o soția celui dispărut, care i-a povestit totul nurorii sale, iar aceasta l-a anunțat pe soț, acesta sunând la 112 pentru a cere ajutorul Poliției. Un echipaj al poliției și altul al jandarmeriei, dar și mai mulți cunoscuți și rude au început căutarea octogenarului. Au fost scotocite zona gării, cursului râului Putna, zona chiliei, zona sihăstriei, zona Putnișoara, zona mănăstirii, iar căutările au fost extinse și pe raza satului Gura Putnei. Izbăvirea a venit tot de la un apel la 112, la primele ore ale dimineții, când proprietarul unei pensiuni din Putna a anunțat că l-a găsit pe bărbat. Cel care a pus pe jar o grămadă de oameni nu era în evidențe cu afecțiuni psihice, dar familia a spus că în urmă cu 30 de ani a avut un accident, iar de atunci are, periodic, pierderi de memorie. Până acum nu a mai plecat de acasă, astfel încât familia trebuie să-l țină mai atent sub supraveghere.