Cinci tineri suceveni vor participa la începutul lunii octombrie la evenimentul european pentru tineret (EYE), care reunește la Parlamentul European de la Strasbourg mii de tineri din întreaga Uniune Europeană și nu numai, pentru a-și modela și împărtăși ideile cu privire la viitorul Europei.

Este o ocazie unică pentru tinerii între 16 și 30 de ani de a interacționa personal și online, de a se inspira reciproc și de a face schimb de opinii cu experți, activiști, influențatori și decidenți, chiar în inima democrației europene. Sub sloganul „Viitorul este al nostru”, EYE 2021 va desfășura activități online, începând cu 4 octombrie, până la evenimentul principal din 8 și 9 octombrie 2021 din Strasbourg, care va consta atât în activități online, cât și fizice.

Din România au fost invitate mai multe asociații care să participe fizic la eveniment, printre care și Asociația Beyond din Cluj. În urma unui proces de selecție, asociația va fi reprezentată de 11 tineri români, printre care se numără și cinci tineri din județul Suceava, respectiv: Lavinia Gherman (Fălticeni, studentă la Facultatea de Drept la Universitatea din București), Ștefan Sovea (Suceava, Student la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava), David Matthew Pasat (Suceava, elev al Colegiului Național „Spiru Haret” Suceava), Ana-Maria Pora (Suceava, studentă la Facultatea de Psihologie și Știinte ale Educației de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași) în calitate de participanți și Anamaria Lăzăruc, în calitate de lider de grup. Anamaria Lăzăruc  ne-a spus că grupul întreg este format atât din tineri cu mai multă experiență internațională și cu proiecte remarcabile în spate, cât și din tineri care sunt la început de drum și abia descoperă oportunitățile prin care pot deveni implicați în societate, dar care sunt dornici să contribuie la influențarea viitorului în bine. Dacă doriți să rămâneți la curent cu experiența din Strasbourg și cu celelalte proiecte ale asociației, puteți să urmăriți pagina de Facebook Asociația Beyond https://www.facebook.com/Asociatia-Beyond-114771549886958 .