Un bărbat din Vicovu de Sus a ajuns în Penitenciarul Botoșani la puțin timp după ce a revenit acasă, din Anglia. Asta pentru că respectivul avea o condamnare definitivă la o pedeapsă de 10 luni de închisoare, figurând și urmărit general.

Marcu Trandafir era condamnat definitiv de aproximativ o lună de zile pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, dar nu a fost de găsit, din verificări rezultând că este plecat la muncă în Anglia.

Pe 20 septembrie, polițiștii de la Vicovu de Sus au obținut informația că urmăritul Marcu Trandafir s-ar fi întors acasă. O escortă de la Poliția Vicovu de sus s-a deplasat la domiciliul acestuia, bărbatul fiind găsit și primind o copie a mandatului de executare a pedepsei.

Fără incidente, a fost constituită o escortă, care l-a dus pe bărbat la Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.