Un număr de 20 de elevi ai Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava au participat la un curs de formare în vederea identificării situațiilor de bullying și cyberbullying, a mecanismelor de intervenție preventivă și a raportării acestora. Scopul acțiunii este combaterea fenomenului pentru creșterea gradului de siguranță școlară, a unui climat școlar centrat pe valorile democratice ale toleranței, respectului demnității umane și a non-violenței.
”Activitățile vin în sprijinul susținerii activităților din cadrul Proiectului de Parteneriat Strategic Erasmus+ KA229 ”FRIEND ME; DON’T BULLY ME” în cadrul căruia Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava este partener până în luna august 2022, proiect ce își propune să consolideze dialogul intercultural, să promoveze toleranța și să crească implicarea părinților în educația tinerilor în vederea prevenirii violenței a bullyingului și cyberbullyingului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Acțiunea care s-a derulat în ziua de 3 decembrie face parte din proiectul ”Fără Bullying SE POATE!”, implementat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, al Colegiului Național Petru Rareș Suceava și al Clubului de educație juridică Lawspective, activități preventive de care au beneficiat aproximativ 400 de elevi.
La aceste cursuri participă echipe mixte multidisciplinare și inter-instituționale formate din polițiști, juriști, profesori, psihologi și elevi – formatori. Cu acest prilej au avut loc activități de intervenție formativă a tinerilor liceeni în prevenirea, gestionarea și combaterea bullyingului prin definirea comportamentelor de tip bullying și cyberbullying, a cauzelor și consecințelor acestora, prin mecanisme normative și legislative.
”Bullyingul are fețe ascunse și se manifestă sub numeroase forme de comportament menite să provoace suferință. Adolescenții implicați în cazurile de bullying și cyberbullying sunt mai predispuși la absenteism și abandon școlar, la rezultate școlare scăzute, au simptome de depresie și anxietate, nivel redus de încredere în sine. Mai mult, bullyingul prin toate formele sale de manifestare (verbale, emoționale, fizice, relaționale, cibernetice) și în lipsa unor măsuri concrete de identificare timpurie, prevenție și combatere poate deveni un factor cvasipredictor al delincvenței juvenile”, se mai arată în comunicatul IPJ Suceava.
Comentarii