Mai mulți elevi și preșcolari din județ trec la învățământul online, pentru că rata de incidență a îmbolnăvirilor Covid-19 din localitatea unde se află unitățile de învățământ a depășit 3 la mia de locuitori și rata de vaccinare a personalului din unitatea de învățământ respectivă este sub pragul de 60%.

Conform ultimelor date, în județ sunt în „scenariul roșu”, adică rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori, următoarele localități: Bălcăuți, Bosanci, Brodina, Burla, Ciocănești, Coșna, Crucea, Dumbrăveni, Gălănești, Ipotești, Marginea, Milișăuți, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți, Rădăuți, Salcea, Satu Mare, Siret, Solca, Straja, Suceava, Sucevița, Șaru Dornei, Șcheia, Vatra Dornei, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Volovăț.

Pragul de 3 la mia de locuitori este cel de la care, potrivit ordinului comun al miniștrilor Sănătății și Educației, intră în vigoare criteriul ratei de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților școlii pentru funcționarea cu prezență fizică. Dacă acest prag este sub 60%, elevii fac cursuri online. Ministerul Educației nu a mai publicat date actualizate pe site cu rata de vaccinare din școli din 19 noiembrie (Ordin comun ME și MS Nr. 5608/2506/19.11.2021).

 

„Articolul 3 din ordinul comun se raportează la rata de vaccinare de vineri. Dacă rata de incidență este de peste 3 la mie [și rata de vaccinare a angajaților sub 60], școlile acelea intră în online”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă care a avut loc luni, la sediul Ministerului Educației.

În municipiul Suceava majoritatea unităților școlare au o rată de vaccinare de peste 60%, dar în 15 cazuri, orele în format fizic vor fi suspendate din cauza ratei de incidență din localitate, care este de peste 3 la mie. La nivelul întregului județ, 123 de școli nu au nici măcar un angajat vaccinat, multe altele au o parte dintre angajați vaccinați, dar nu depășesc pragul de 60%, iar doar 10% dintre unitățile școlare sucevene au raportat un grad de vaccinare de 100%. În județul Suceava sunt funcționale 743 de unități școlare.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a publicat vineri, 7 ianuarie 2022, tabelul cu rata de vaccinare pe unități de învățământ sucevene. Acesta poate fi consultat aici: https://isj.sv.edu.ro/images/Docs/Administrativ/2021/ISJ_SV_Rata_vaccinare_personal_7_ian_2022.pdf