Un șofer aflat sub influența alcoolului a provocat un accident, vineri seară, pe artera principală a Sucevei. Inițial, polițiștii au constatat că este vorba de o tamponare în lanț între trei autoturisme, însă ulterior o femeie implicată în accident a ajuns la Spital, acuzând leziuni.

În seara zilei de 7 ianuarie, în jurul orei 19.00, echipajul rutier de serviciu a intervenit la un accident produs pe Calea Unirii, în zona Shopping City Suceava.

Din cercetări a rezultat că un șofer în vârstă de 36 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe sensul dinspre Burdujeni, în dreptul parcării centrului comercial, pe fondul neatenției și a nepăstrării distanței în mers, a intrat în coliziune cu un Ford Galaxy din fața sa. Fordul a fost proiectat la rândul său într-o Dacie Logan din față, oprită la semafor. Polițiștii au constatat că șoferul care a provocat tamponarea miroase a alcool.

În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 0,73 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

La câteva ore de la accident, la Unitatea Primiri Urgențe Suceava, s-a prezentat o femeie în vârstă de 33 de ani, pasageră în autoturismul Ford lovit din spate, care acuza dureri abdominale.

Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.