Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, prin Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică (CJAP) Suceava, a realizat la sfârșitul anului 2021 un sondaj referitor la opțiunile elevilor de clasa a VIII-a din județul Suceava, pentru admiterea la liceu/școala profesionala în anul școlar 2022-2023.

În municipiul Suceava, pe primele trei locuri, în funcție de opțiunea elevilor chestionați, sunt Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu", Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare".

La efectuarea sondajului, realizat în perioada octombrie-noiembrie 2021, au participat 107 unităţi şcolare din judeţul Suceava şi 4.324 de elevi, din care 4.285 elevi au optat pentru unităţi şcolare din judeţul Suceava, după cum urmează: 3.319 elevi au optat pentru colegii şi licee din judeţul Suceava; 651 de elevi au optat pentru învățământ profesional și tehnic, din care: 591 de elevi au optat pentru învăţământul profesional şi 60  de elevi au optat pentru învăţământul profesional special. De asemenea, 6 elevi au optat pentru învăţământ special.

Prof. consilier şcolar Maria Adriana Nichitean, CJAP Suceava, ne-a spus că dintre elevii care au participat la sondaj au fost 39 de elevi care au optat pentru unităţi şcolare - colegii şi licee din alte judeţe; 212 elevi au fost nehotărâţi, iar 97 de elevi au spus că nu doresc să continue studiile. „Analiza rezultatelor studiului din acest an, comparativ cu rezultatele studiului efectuat anul trecut (ţinând cont de numărul elevilor participanţi), a relevat faptul că numărul elevilor care optează pentru învăţământul profesional şi învăţământul profesional (special) este aproximativ egal (15,5% în 2020, 15,19% în 2021). De asemenea, se constată o scădere a elevilor care optează să-şi continue studiile în alte judeţe (1,72% în 2020 şi 0,98% în 2021). Numărul elevilor nehotărâţi în privinţa opţiunilor şcolare a crescut simţitor în acest an, o posibilă explicaţie putând fi constrângerile generate de situaţia pandemică (2,26% în 2020 şi 4,9% în 2021)”, a declarat consilierul şcolar Maria Adriana Nichitean. Ea a menționat că rata de tranzit din învăţământul gimnazial în cel liceal, conform opţiunilor exprimate anul acesta, a scăzut. 2,26% dintre elevii care au participat la sondaj au precizat că nu-şi vor continua studiile, faţă de 1,67% din totalul respondenților de anul trecut. Numărul celor care nu doresc să-şi continue studiile a rămas relativ acelaşi, scăzând numărul celor care au optat pentru unităţi şcolare din alte judeţe.

Sondajul a fost realizat de prof. consilier şcolar Maria Adriana Nichitean și de prof. consilier școlar Laura Nicoleta Chiticariu.

 

 

Vă prezentăm tabelul cu opţiunile şcolare ale elevilor suceveni de clasa a VIII-a, pentru anul școlar 2022 – 2023:


Nr. crt.

Denumirea unităţii şcolare la care doreşte să se înscrie elevul În clasa a IX- a

Nivelul liceal L/ Învăţământ profesional şi tehnic

ÎPT

Profilul

Specializarea

Număr de opţiuni

1.

Colegiul de Artă

„Ciprian Porumbescu" Suceava

L

Vocațional-Arte vizuale

Arhitectură

36

Arte plastice şi decorative

Tehnician pentru tehnici artistice

38

Artistic

Conservare-restaurare bunuri

culturale

6

Uman

Filologie

1

Vocațional Muzică

Muzică

17

Instrumentist

5

 

Științe

1

TOTAL UNITATE

 

104

2.

Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare" Suceava

L

Real

Matematică-informatică

52

Matematică-informatică intensiv

3

Matematică-informatică bilingv engleză

21

Științe ale naturii

57

Științe ale naturii germană

14

Umanist

Științe sociale

30

TOTAL UNITATE

 

177

3.

Liceul cu Program Sportiv Suceava

L

Umanist

Filologie

15

Sportiv

Instructor sportiv

95

TOTAL UNITATE

 

110

4.

Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza" Suceava

L

Tehnic

Tehnician mecanic pentru întreținere şi reparaţii

27

Tehnician electrician electronist auto

8

Servicii

Tehnician în activităţi economice

6

TOTAL LICEU

41

ÎPT

Servicii

Mecanică

15

Estetică şi igiena corpului omenesc

Frizer-coafor

17

 

 

 

Electric

Electrician exploatare joasă tensiune

4

 

TOTALIPT

36

TOTAL UNITATE

77

5.

Colegiul Naţional de Informatică

„Spiru Haret" Suceava

L

Real

Matematică -informatică intensiv

15

Științe ale naturii

39

Matematica informatica

20

Umanist

Filologie, intensiv engleză

5

Filologie

22

Științe sociale

6

TOTAL UNITATE

 

107

6.

Colegiul Naţional „Petru Rareş" Suceava

 

Umanist

Ştiinţe sociale

67

Ştiinţe sociale bilingv română- engleză

35

Ştiinţe sociale bilingv română- franceză

1

Filologie

10

Real

Matematică - informatică

71

Matematică - informatică bilingv română engleză

15

Matematică - informatică bilingv franceză

1

Matematică - informatică bilingv română -germană

11

Matematică - informatică, intensiv informatică

1

Ştiinţe ale naturii

88

Ştiinţele naturii bilingv română- engleză

6

Ştiinţele naturii bilingv română- germană

4

TOTAL UNITATE

 

310

7.

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" Suceava

L

Umanist

Filologie. intensiv engleză

8

Filologie,

37

Ştiinţe sociale, intensiv engleză

29

Ştiinţe sociale

123


 

 

 

Real

Matematică-informatică, intensiv

14

Matematică-informatică

11

Matematică-informatică, intensiv engleză

4

Științe ale naturii

4

Pedagogic

Învățători - educatoare

77

TOTAL UNITATE

 

307

8.

Seminarul Teologic Liceal „Mitropolitul Dosoftei" Suceava

L

Teologic

Teologie ortodoxă

11

TOTAL UNITATE

 

 

 

11

9.

Colegiul Tehnic „Petru Muşat" Suceava

 

 

 

L

 

Tehnic

Tehnician electromecanic

1

Tehnician proiectant CAD

2

Electric

3

Mecanic

3

Servicii

Tehnician în turism,

11

Tehnician în activităţi de comerț

12

Resurse naturale şi protecţia mediului

Tehnician ecolog şi protecţia calitătii mediului

5

TOTAL LICEU

37

ÎPT

Servicii

Hair style

6

Cofetar patiser

I

Mecanică

5

 

 

TOTALIPT

12

TOTAL UNITATE

 

49

10.

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

L

Tehnic

Tehnician în automatizări

o

 

Servicii

Tehnician în turism

7

Turism şi alimentaţie

9

Bucătar-patiser

9

Resurse naturale şi protecţia mediului

Tehnician analize produse alimentare

o

Tehnician în industria alimentară

5

Tehnician ecolog şi protecţia calitătii mediului

I

TOTAL LICEU

31

ÎPT

Servicii

Bucătar-ospătar

6


 

 

 

 

Lucrător hotelier

6

Tehnic

Mecanică

22

Mecanic auto

6

Tehnician în industria alimentară

1

 

 

TOTALIPT

41

 

TOTAL UNITATE

 

 

 

72

11.

Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu"

L

Tehnic

Tehnician operator tehnică de calcul

6

Tehnician în instalatii electrice

11

Tehnician desenator pentru constructii şi instalaţii

o

TOTAL LICEU

17

 

IPT

Tehnic

Electrician

6

Tehnician mecatronist

3

Mecanic auto

9

Dulgher, tâmplar, parchetar

1

 

TOTALIPT

19

TOTAL UNITATE

 

 

 

36

12.

Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir" Suceava

L

Tehnologic- Servicii

Tehnician în activităţi de comerț

20

Tehnician în activităţi economice

61

Tehnician în activităţi economice, intensiv engleză

5

Tehnician în activităţi economice, intensiv franceză

o

Tehnician în administraţie

5

Tehnician în turism, intensiv engleză

3

Tehnician în hotelărie

6

Tehnician în gastronomie

3

 

Tehnician în achiziții şi contractări

1

Uman

Filologie

5

Științe sociale

2

TOTAL LICEU

111

ÎPT

Turism şi alimentație

Alimentație publică

6

Servicii

Tehnician în activităţi economice

1

 

 

 

 

Lucrător hotelier

2

TOTALIPT

9

TOTAL UNITATE

 

120

13.

Colegiul Naţional „Nicu Gane" Fălticeni

L

Real

Matematică-informatică

78

Matematică-informatică, intensiv

3

Matematică-informatică, intensiv engleză

6

Științe ale naturii

21

Uman

Filologie

69

Ştiinte sociale

62

 

TOTAL UNITATE

 

239

14.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu" Fălticeni

L

Real

Matematică-informatică

16

Ştiinţe ale naturii

19

Umanist

Filologie

18

Ştiinte sociale

58

Tehnic

Tehnician electromecanic

13

Tehnician transporturi

11

Tehnician operator tehnică de calcul

4

Tehnician designer vestimentar

1

Servicii

Tehnician în turism

42

Tehnician în gastronomie

4

Tehnic

Tehnician electromecanic

9

Tehnician în construcții şi lucrări publice

I

Resurse naturale şi protecţia mediului

Tehnician horticultor

I

TOTAL LICEU

197

IPT

 

Mecanic auto

21

Confecționer produse textile

2

Bucătar/cofetar

1

Turism şi alimentație

11

 

TOTALIPT

35

TOTAL UNITATE

 

232

15.

Colegiul „Vasile Lovinescu" Fălticeni

L

Real

Matematică-informatică

2

Umanist

Științe sociale

8


 

 

 

 

Filologie

2

Tehnician în hotelărie

6

Resurse naturale şi protecţia mediului

Tehnician horticultor

1

Tehnician analize produse

alimentare

8

Tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere

2

Tehnic

Tehnician în construcţii şi lucrări publice

1

Servicii

Tehnician in activităţi economice

2

Tehnic

Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii

26

TOTAL LICEU

58

IPT

Servicii

Mecanic auto

18

Turism si alimentație

7

economic

1

Brutar-patiser-preparator produse făinoase

1

Resurse naturale si protectia mediului

silvicultura

1

 

 

TOTALIPT

28

 

TOTAL UNITATE

 

 

 

86

16.

Colegiul Naţional „Alexandru cel Bun" Gura Humorului

L

Real

Matematică-informatică

7

Matematică - informatică intensiv engleză

2

Ştiinţe ale naturii

14

Umanist

Filologie, intensiv franceză

 

Filologie

23

Stiinte sociale

24

Serviciu tehnic

Tehnician în activităţi economice

4

Tehnician în turism

3

Tehnician în turism(limba polona)

o

Tehnician în turism intensiv germana

o

Tehnician designer vestimentar

o


 

 

 

 

Turism şi alimentatie

17

Mecanica

Tehnician transporturi

10

 

 

TOTAL LICEU

104

 

 

IPT

 

Mecanic auto

17

TOTAL UNITATE

 

 

 

121

17.

Colegiul Naţional „Dragoş Vodă" C-lung Moldovenesc

L

Umanist

Stiinte sociale

16

Filologie

22

Real

Matematică-informatică

30

Stiinţe ale naturii

11

TOTAL UNITATE

 

71

18.

Colegiul Militar „Ştefan cel Mare" C-lung Moldovenesc

L

Militar

Matematică-informatică

105

 

 

Stiinte sociale

2

TOTAL UNITATE

 

107

19.

Colegiul Silvic „Bucovina" C-lung Moldovenesc

L

Servicii

Tehnician în activităti economice

13

Stiinte ale naturii

2

Resurse naturale şi protecţia mediului

Tehnician ecolog şi protecţia calitătii mediului

10

Tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere

34

TOTAL LICEU

59

IPT

Mecanică

Mecanic auto

15

Resurse naturale şi protecţia mediului

Tehnician in silvicultura

2

Servicii

Turism si alimentație

11

 

TOTALIPT

28

TOTAL UNITATE

 

87

20.

Liceul Tehnologic nr. I  C-lung Moldovenesc

L

Servicii

Tehnician în turism

4

Tehnic

Tehnician mecanic pentru

întretinere şi reparații

4

TOTAL LICEU

8

ÎPT

Tehnic

Mecanică

8

 

Servicii

Ospătar

2

TOTALIPT

10

TOTAL UNITATE

 

 

 

18


 

21.

Liceul Teoretic „Ion Luca" Vatra Domei

L

Real

Matematică-informatică Intensiv informatică

24

Ştiinţe ale naturii

32

Umanist

Filologie

41

Stiinte sociale

10

TOTAL UNITATE

 

 

 

107

22.

Liceul Tehnologic „Vasile Deac" Vatra Dornei

IPT

Mecanic

Mecanic auto

11

Servicii

Ospătar

8

Bucătar

1

TOTALIPT

20

L

Tehnic

Mecanică

1

TOTAL UNITATE

 

21

23.

Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuţi

L

ÎPT

Real

Matematică-informatică, intensiv

79

Stiinte ale naturii

56

Umanist

 

Filologie, intensiv franceză

o

Filologie, intensiv germană

o

Filologie

50

Ştiinţe sociale intensiv engleză

 

Ştiinte sociale

88

Tehnic

Mecanică

4

TOTAL UNITATE

 

277

24.

Colegiul Tehnic Rădăuţi

L

Real Real

Matematică-informatică, intensiv

2

Matematică - informatică

22

Stiinte ale naturii

14

Umanist

Filologie

57

Ştiinţe sociale

59

Desen tehnic

2

Economic

Tehnician în activităti economice

37

Construcţii, instalaţii şi lucrări publice

2

Tehnician în industria textilă

o

Mecanică

Tehnician mecatronist

26

 

Tehnician în transporturi

o

TOTAL LICEU

221

IPT

 

Mecanic auto

13

 

 

 

 


Mecanică auto

55

Tehnician vopsitor auto

5

Electrician exploatare joasă tensiune

4

Industrie textila

3

TOTALIPT

80

TOTAL UNITATE

 

301

25.

Colegiul Tehnic „Andronic Motrescu" Rădăuţi

L

Economic

Tehnician în activităţi economice

9

Turism si alimentaţie

Tehnician în turism

25

Turism şi alimentaţie

Organizator banqueting

1

Umanist

Filologie

10

Umanist

Stiinte sociale

15

Industrie alimentară

Tehnician analize produse alimentare

14

Industrie alimentară

Tehnician în industria alimentară

o

Protecţia mediului

Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului

5

Real

Stiinte ale naturii

4

 

Matematică- informatică

2

Agricultură

Tehnician veterinar

2

TOTAL

 

87

IPT

Resurse naturale şi protecţia mediului

Turism si alimentație

6

Tehnician veterinar

12

Turism si alimentație

Ospătar chelner vânzător unităţi de alimentație

5

Bucătar

2

Cofetar

5

Industrie alimentară

Brutar- patisier preparator produse făinoase

17

Servicii

Economic

3

Mecanică

1

TOTALIPT

51

TOTAL UNITATE

138

26.

Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă" Siret

L

Real

Matematică-informatică

3

Stiinte ale naturii

6

Mecanică

Tehnician transporturi

11

 

 

 

 

 


Umanist

Filologie română

19

Filologie limba ucraineană

o

Industrie textilă şi pielărie

Tehnician în industria textilă

13

TOTAL LICEU

52

ÎPT

 

Mecanică

13

TOTAL UNITATE

-

65

27.

Liceul Tehnologic „Tomşa Vodă" Solca

L

Uman

Filologie

14

ÎPT

 

Ospătar, vânzător în unităţi de  alimentație publică

8

TOTAL UNITATE

 

22

28.

Liceul Tehnologic „Ion Nistor" Vicovu de Sus

L

Real

Matematică-informatică intensiv informatică

4

Ştiinţe ale naturii

6

Umanist

Ştiinţe sociale

60

Tehnic

Tehnician în industria textilă

3

Tehnician în prelucrarea lemnului

1

Tehnician în industria pielăriei

o

TOTAL LICEU

74

IPT

Tehnologic

Designer

3

Pielărie

3

Fabricarea produselor din lemn

Tâmplar universal

2

 

 

TOTALIPT

8

TOTAL UNITATE

 

82

29.

Liceul Tehnologic „Nicanor Moroşan " Pârteştii de Jos

L

Servicii

Tehnician în turism

16

"        TOTAL UNITATE

16

30.

Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare" Cajvana

L

Real

Matematică-informatică

15

Umanist

Stiinte sociale

26

Mecanică

Tehnician mecanic pentru întretinere şi reparatii

20

TOTAL LICEU

61

ÎPT

 

Industrie textilă

28

Mecanică auto

38

Zidar/pietrar

18

 

 

 

TOTALIPT

84

TOTAL UNITATE

 

145

31.

Liceul Tehnologic „Vasile Cocea" Moldoviţa

L

Resurse naturale şi protecţia mediului

Tehnician ecolog şi protecţia calitătii mediului

20

Servicii

Tehnician în turism

25

ÎPT

Servicii

Lucrător hotelier

3

 

TOTAL UNITATE

 

48

32.

Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu" Broşteni

L

Turism şi alimentaţie

Tehnician În turism

o

 

TOTAL UNITATE

 

 

 

o

33.

Liceul Tehnologic „Oltea Doamna" Dolhasca

L

Mecanică

Tehnician mecanic pentru întretinere şi reparaţii

7

Real

Ştiinţe ale naturii

1

Matematică

5

Uman

Filologie

4

 

TOTAL LICEU

17

 

IPT

 

Mecanică

25

TOTAL UNITATE

 

 

 

42

34.

Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu" Dumbrăveni

L

Tehnic

Tehnician mecanic pentru întretinere şi reparatii

14

Umanist

Filologie

26

Real

Matematică-Informatică

26

TOTAL LICEU

66

ÎPT

 

Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii

1

 

Lăcătuş mecanic prestări servicii

12

 

Confecţioner produse textile

8

 

TOTALIPT

21

TOTAL UNITATE

 

87

35.

Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu" Liteni

L

Mecanică

Tehnician mecanic pentru întretinere şi reparaţii

8

Real

Ştiinţe ale naturii

26

Uman

Filologie

22

 

 

TOTAL LICEU

56

 

 

ÎPT

Tehnic

Mecanică

6


TOTAL UNITATE

 

62

36.

Liceul Tehnologic Doma Candrenilor

L

Servicii

Tehnician în activităti economice

1

Resurse naturale şi protecţia mediului

Tehnician în agroturism

7

IPT

Mecanică

Mecanică auto

8

TOTAL UNITATE

 

16

37.

Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim" Marginea

L

Tehnic

Tehnician în tâmplărie

2

ÎPT

Tehnic

Mecanică

22

Industria textilă şi pielărie

7

TOTAL UNITATE

 

31

 

LICEE PARTICULARE

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii şcolare la care doreşte să se înscrie elevul în clasa a IX- a

Nivelul liceal L/ Învăţământ profesional

şi Tehnic ÎPT

Profilul

Specializarea

Nr. opţiuni

38.

Liceul Teoretic „Filadelfia"

L

Real

Matematică-informatică

5

Ştiinţe ale naturii

o

Uman

Filologie

1

39.

Centrul de studii „ Ştefan cel Mare şi Sfânt" Bucovina

L

Uman

Ştiinţe sociale

o

40.

Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu"

L

Servicii

Tehnician în activităţi economice

1

41.

Liceul „Natanael" Suceava

L

Real

Ştiinţe ale naturii

I

Matematică informatică

I

IPT

 

Brutar

I


 

LICEU-ÎNVĂTĂMÂNT SPECIAL

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii scolare

Nivel

Filiera

Domeniul pregătirii de bază

Calificarea profesională

Nr. opţiuni

42.

Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Vicovu de Sus

L

Tehnic

tehnologică

Electronica automatizări

6