Dimineața zilei de 9 mai a fost ultima în care caloriferele sucevenilor racordați la sistemul centralizat de termoficare au mai furnizat căldură (la parametri reduși, conform necesităților), iar de la amiază, toate punctele termice din oraș au fost trecute pe modul de funcționare de vară, de asigurare a apei calde.

Decizia de prelungire a perioadei de furnizare a energiei termice pentru încălzirea locuințelor a fost luată la finalul lunii aprilie, având la bază prognozele meteo nefavorabile, care indicau temperaturi scăzute în timpul nopții, chiar dacă în timpul zilei era destul de cald.

Drept urmare, în municipiul Suceava, sezonul rece, în care se furnizează căldură, a durat șapte luni, nu cinci (noiembrie-martie), câte sunt prevăzute în legea prin care se acordă ajutoare de încălzire a locuințelor pentru anumite categorii de persoane.

Prima zi în care caloriferele sucevenilor s-au „dezmorțit” în sezonul rece 2021-2022 a fost 8 octombrie, când Thermonet a început „probele la cald” mai devreme decât anticipa anterior, din cauza temperaturilor foarte scăzute, iar ultima zi în care s-a mai furnizat căldură în sistemul centralizat a fost 9 mai.

Problema decalajului foarte mare între necesitățile energetice ale celor din nordul țării comparativ cu ale celor din sud și chiar vest se resimte pentru toți cei care au de încălzit locuințele, nu doar cei racordați la sistemul centralizat, mai ales că în ultimii ani, mulți dintre cei cu centrale termice, atât pe gaze, lemne, electrice sau pe alte tipuri de combustibili, au început să dea drumul la căldură chiar din septembrie și au continuat să le utilizeze până în mai, adică o perioadă de mai mult de șapte luni, ale căror costuri se resimt la buzunare, mai ales ca urmare a scumpirilor.