Cunoscutul medic ATI Gheorghe Țeudan nu mai este printre noi. Din primele informații, medicul a fost găsit fără suflare duminică dimineață, în locuința sa. Vestea a venit ca un trăsnet deoarece pentru toți cei care îl cunoșteau medicul părea să aibă o stare de sănătate bună. A fost unul dintre cei mai apreciați medici de anestezie-terapie intensivă din Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava. A fost mulți ani șef al secției ATI și președinte al Colegiului Medicilor din Suceava.