Dosarul de ucidere din culpă care îl privește pe Valerian Solovăstru, directorul tehnic al Direcţiei Silvice Suceava şi fost director al Regiei Naţionale a Pădurilor, în cazul groaznicului accident rutier pe care l-a provocat la finele lunii iulie a anului 2018, pe o trecere de pietoni de la Ilișești, se va judeca în complet de divergență. Mai concret, în pronunțarea de vineri, 6 mai, cei doi judecători de la Curtea de Apel Suceava au avut opinii diferite privind pedeapsa pe care trebuie să o execute inculpatul, astfel că dosarul va fi analizat și de un al treilea magistrat, care trebuie să încline practic definitiv balanța.

Prima instanță, Judecătoria Suceava, i-a aplicat lui Solovăstru 2 ani de închisoare cu executare. 

Judecătorii au mai stabilit daune importante pentru rudele fetei care a murit, între 30.000 și 140.000 de lei, însă și această latură poate fi contestată la instanța superioară. 

 

·       Cum s-a petrecut accidentul. Fata de 12 ani era o atletă de perspectivă, campioană națională

 

O fată în vârstă de 12 ani, Albertina Rusu, din Ilişeşti, care practica atletism de performanţă, se antrena în dimineața zilei de 31 iulie 2018, cu încă două fete, pe drumurile secundare din localitate.

Tragedia s-a produs în jurul orei 9.55, la a doua trecere de pietoni de la Ilişeşti, dinspre Suceava, cea din dreptul şcolii.

Cele trei fete s-au angajat în traversare pe locul marcat, după ce au observat că maşinile care veneau de pe banda I, dinspre Suceava, au redus viteza pentru a le acorda prioritate. Fetele s-au angajat în traversare în fugă fără a anticipa că de pe banda a II-a vine, cu viteză, o altă maşină. 

De pe banda a II-a venea cu viteză mare BMW-ul X5 condus de Valerian Solovăstru. Acesta nu a sesizat pericolul şi faptul că maşina de pe banda I opreşte pentru traversarea pietonilor, astfel că nu a mai avut timp să reacţioneze în vreun fel. Maşina sa a lovit-o violent pe Albertina cu partea lateral dreapta, fără nici o urmă de frânare.

Zona în care s-a petrecut accidentul este limitată la 30 de km/h. 

Fetiţa a fost găsită de personalul medical de pe o ambulanţă în stare foarte gravă, cu multiple traumatisme, fractură de bază de craniu, traumatism cranio-cerebral sever, copilul fiind deja în comă de gradul III. Micuţa a fost transportată spre Spitalul Judeţean Suceava în stare critică şi, din păcate, la câteva ore de la accident, a decedat.  

Fata era o atletă de perspectivă, eleva profesorului Silviu Casandra, şi era campioană naţională cu echipa la cros, la categoria juniori III. 

Fata se pregătea pentru a participa la concursul de alergare montană de la Câmpulung Moldovenesc.