Judecătoria Suceava a dat soluția într-un dosar de ultraj în care victimă a fost primarul din Pătrăuți, Adrian Isepciuc. Un cetățean de etnie romă, care l-a amenințat în sediul primăriei, spunându-i că îi mai dă 5 zile de trăit, pentru a-i da un loc de casă, a fost condamnat la o pedeapsă de 3.000 lei amendă penală, reprezentând un număr de 150 de zile amendă. Costel Bogdan Hariga a fost atenționat de instanță că dacă nu va achita amenda, aceasta se va transforma în zile de închisoare (150 zile, echivalentul a 20 de lei pe zi).

Primarul Adrian Isepciuc nu s-a constituit parte civilă și nu a solicitat despăgubiri.

Cazul de ultraj este tocmai din anul 2017. ”Un cetățean recalcitrant a venit la primărie, la sediu, și s-a luat de toată lumea de prin instituție, după care a venit la mine. Voia pe loc pământ de casă, nu l-a interesat ce i-am explicat. În timp ce îi explicam că nu se pot face astfel de chestiuni de pe o zi pe alta, mi-a spus, de față cu mai mulți martori, că îmi mai dă 5 zile de trăit, ca să îi rezolv problema”, ne-a declarat primarul Adrian Isepciuc când am relatat în Monitorul de Suceava, în luna iulie a anului trecut, despre mai multe cazuri de ultraj în care victime erau primari.

Costel Hariga a fost trimis în judecată pentru ultraj, sub forma amenințării. După incident, individul a încercat să îi ceară scuze primarului pentru ce a făcut, sperând probabil că nu va mai apuca să fie judecat pentru fapta sa. La infracțiunea de ultraj nu se poate produce împăcarea și stingerea acțiunii, chiar dacă victima nu are pretenții civile.

Decizia Judecătoriei Suceava din acest caz poate fi atacată cu apel.