Un tânăr în vârstă de 22 de ani, beat la volan, a provocat un accident rutier, duminică seară, la Vicovu de Sus, în timp ce depășea o coloană de autovehicule.

Din cercetările poliției rezultă că Gheorghe R., în vârstă de 22 de ani, din Vicovu de Sus, aflat la volanul unui Audi A4, pe strada Calea Cernăuți din Vicovu de Sus, având direcția de deplasare dinspre Straja spre Vicov, s-a angajat în depășirea unei coloane de autoturisme care staționau pentru ca un VW Golf să vireze la stânga, pentru a intra pe strada Mihai Eminescu.

Șoferul de 22 de ani și-a continuat deplasarea și a acroșat VW-ul, condus de o localnică de 21 de ani, care efectua deja manevra.     

După impact, autoturismul VW Golf a fost proiectat într-o parcare din apropiere, iar autoturismul Audi A4 a intrat în coliziune cu un autoturism Nissan Qasqai ce se afla parcat în parcarea din fața Liceului Tehnologic Ion Nistor, acesta fiind la rândul său proiectat într-un autoturism VW Sharan, de asemenea parcat.

Așadar, un carambol soldat cu avarierea a patru mașini.
În urma impactului, șoferița în vârstă de 21 de ani a fost transportată cu ambulanța la Spitalul municipal Rădăuți, fiind diagnosticată preliminar cu „contuzie gleznă dreapta, contuzie mână dreapta”.

Cu privire la șoferul care a intrat în depășirea neglijentă,  în urma verificării cu etilotetsul a rezultat concentrația de 0,58mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul municipal Rădăuţi, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis dosar penal privind infracţiunile de „vătămare corporală din culpă” şi  „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.