Avocatul Traian Andronachi, care a condus Spitalul Municipal Rădăuți în perioada 2016-2021, va candida pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Traian Andronachi a declarat, miercuri, că imediat ce va începe perioada de înscriere la concurs își va depune dosarul pentru candidatură.

Conform președintelui Consiliului de Administrație al Spitalului de Urgență Suceava, Ioan Bădeliță, regulamentul de organizare a concursului pentru funcția de manager a fost deja aprobat de Consiliul Județean și în zilele următoare se va stabili comisia de examen. „Conform legii, din comisia de examen trebuie să facă parte doi profesori universitari sau manageri de spital cu vechime de cel puțin 3 ani în funcție.  Încă nu am decis dacă vor fi doi universitari, doi manageri cu vechime sau un profesor universitar și un manager, vom stabili zilele astea. După aceea vor fi afișate condițiile de înscriere și bibliografia. Ne dorim să organizăm concursul până la 1 iulie, cel mai târziu 15 iulie”, a declarat președintele CA, Ioan Bădeliță.

După suspendarea din funcție, în martie 2020, și ulterior demisia fostului manager Vasile Rîmbu, cea mai mare unitate medicală din județ a fost condusă cu titlu interimar de medici. În perioada 25 martie - 1 aprilie 2020, a fost manager dr. Florin Filip, șeful secției Ortopedie pediatrică, apoi, din 2 până la 30 aprilie 2020, la spital a fost conducere militară, cu colonelul doctor Daniel Derioiu în funcția de manager. După plecarea medicilor militari, de la 1 mai până la 1 iulie 2020 a fost manager șeful secției Neurochirurgie, dr. Anatolii Buzdugan, iar de la 1 iulie până în prezent funcția a fost deținută de șeful secției Cardiologie, dr. Alexandru Calancea.

Traian Andronachi și-a anunțat intenția de candida pentru funcția de manager al spitalului din Suceava încă de anul trecut, după ce noua conducere a Primăriei Rădăuți l-a înlocuit din funcția de manager al Spitalului Municipal Rădăuți. A revenit în avocatură, dar nu a renunțat la gândul de a participa la competiția pentru managementul spitalului din Suceava, despre care a declarat public că a fost modelul său de dezvoltare și modernizare a unei unități medicale.

În 2020, în timpul pandemiei, după ce Spitalului Județean Suceava a fost închis și ulterior transformat în spital Covid, responsabilitatea cazurilor non-Covid din județ a fost preluată de spitalul din Rădăuți. Tot în timpul pandemiei, în starea de urgență, spitalul rădăuțean condus de Traian Andronachi a promovat din categoria a 5-a de acreditare, în categoria a 3-a.