Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan consideră că un președinte de Consiliu Județean ar trebui să fie alături de oameni, de suceveni și nu împotriva lor. Gheorghe Șoldan a precizat că este foarte grav că la Suceava s-a ajuns în situația în care un președinte de Consiliu Județean, Gheorghe Flutur, să se lupte cu proprii cetățeni.
„Domnul Flutur ar trebui să îi reprezinte pe sătenii din Valea Putnei, nu să-i târască prin tribunale și să le ceară despăgubiri de sute de mii de lei. Acești oameni au vrut ca Bucovina să rămână frumoasă așa cum o știm cu toții! Nu au nevoie de gropile de gunoi ale domnului Flutur. Pentru asta, domnul Flutur vrea să-i pedepsească, ceea ce este inadmisibil”, a spus Șoldan, făcând referire la intenția Consiliului Județean Suceava de a deschide o groapă de deșeuri în pasul Mestecăniș.
Comentarii