Polițiștii suceveni au pus mâna joi pe doi indivizi care au de executat pedepse cu executare după ce au plecat la plimbare cu mașinile deși erau băuți ori nu aveau permis de conducere. Ionuț Cosmin Tane, din Gura Humorului, a fost condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare, după ce magistrații l-au găsit vinovat pentru comiterea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Cel de al doilea mandat de executare îl privește pe Costică Calancea, de 24 de ani, din Vicovu de Jos. Acesta a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”. Faptele comise de vicovean s-au petrecut în luna ianuarie a acestui an. Aflat la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz, tânărul i-a alergat pe polițiști pe mai multe ogoare cu intenția de a scăpa de urmăritori. A și reușit acest lucru, numai că în final a fost prins la locuința tatălui său. Totul a plecat de la o informație pe care polițiștii din Vicov au primit-o și din care reieșea că un localnic, Costică Calancea, se afla la plimbare cu mașina deși consumase băuturi alcoolice. Mașina cu pricina a fost găsită în scurt timp, în zona drumului național 2E, în zona denumită popular ”Câmp”. Polițiștii l-au tras pe dreapta pe șofer, iar acesta s-a conformat. A fost doar o manevră menită să-i păcălească pe oamenii legii, pentru că în momentul în care aceștia au mers la mașină șoferul a dat cu spatele și apoi a plecat în trombă peste terenurile agricole din apropiere. După o urmărire de mai mulți kilometri, polițiștii l-au pierdut din raza vizuală pe șoferul fugar, dar mergând după urmele lăsate de mașină au reușit să o găsească din nou. La circa 50 de metri de locuința tatălui suspectului, autoturismul Mercedes Benz era abandonat și prezenta avarii, iar numerele de înmatriculare nu mai erau la locul lor. Oamenii legii au verificat seria șasiului și astfel au concluzionat că era mașina pe care au urmărit-o. Costică Calancea și tatăl acestuia se aflau în curte, iar șoferul vizibil nervos a ieșit de mai multe ori în drumul public. Pentru că tânărul era agresiv, polițiștii au mai chemat în sprijin un echipaj, iar într-unul din momentele în care turbulentul a ieșit din nou în drumul public s-a reușit încătușarea acestuia. Patrula a încercat să-l testeze pe Costică Calancea cu etilotestul, dar inițial acesta a refuzat. Ulterior, și-a dat acceptul, iar aparatul a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Vicoveanul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, dar acolo a refuzat prelevarea de mostre biologice. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, s-a mai constatat faptul că acesta se află în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat pentru comiterea în mod repetat de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Comentarii