Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a transmis că includerea peisajului minier de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO ocupă un loc special în sufletul său. Bogdan Gheorghiu a precizat că începând din anul 2013, pe 16 noiembrie este sărbătorită Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România. Gheorghiu a spus că aceasta este o zi care are ca scop atât promovarea elementelor de patrimoniu mondial din țară, dar și evidențierea importanței protejării și conservării acestora. „Anul acesta sărbătorim în același timp și 50 de ani de la adoptarea Convenției privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural (1972). Pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, România are înscrise nouă elemente: biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Mănăstirea Hurezi, sate cu biserici fortificate din Transilvania, cetățile dacice din Munții Orăștiei, centrul istoric Sighișoara, ansamblul bisericilor de lemn din Maramureș, situl natural Rezervația Biosferei Delta Dunării, pădurile de fag antice și primitive din Carpați și alte regiuni ale Europei și peisajul minier de la Roșia Montană. Acesta din urmă este cel mai recent inclus pe listă, în 2021, dar sentimentul de satisfacție pe care l-am simțit la decizia pozitivă a Comitetul Patrimoniului Mondial, după munca dusă în acest sens pe parcursul mandatelor mele ca ministru al Culturii, îi dă un loc special în sufletul meu”, a declarat deputatul liberal sucevean. El a adăugat că România are înscrise și șapte elemente pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, respectiv ritualul călușului, doina, ceramica de Horezu, colindatul de ceată, dansul fecioresc din Ardeal, meșteșugul țeserii covoarelor de perete din România și Republica Moldova și practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțișorul). „Ne putem mândri cu această bogăție culturală, cu locul pe care îl ocupă în totalitatea valorilor culturale internaționale, dar consider că ne putem mândri și cu eforturile făcute pentru conservarea ei, în vederea transmiterii către generațiile viitoare.

Momentul includerii peisajului minier Roșia Montană pe lista patrimoniului mondial UNESCO a fost, cu siguranță, unul important, dar este crucial ca apartenența oricărui obiectiv la această listă să aducă efecte pozitive reale, iar acestea încep să se vadă din ce în ce mai mult”, a arătat Gheorghiu. El a precizat că la Roșia Montană, opt gospodării tradiționale au primit finanțare pentru restaurare prin PNRR, în timp ce prin Timbrul Monumentelor Istorice 2022, 14 obiective aflate în pericol au primit finanțare pentru întreținere și reparații. De altfel, PNRR-ul va avea un rol foarte important în promovarea și restaurarea mai multor obiective UNESCO, care vor primi o parte importantă din investițiile de peste 100 milioane euro de care vor beneficia cele 12 rute turistice din PNRR.