Cadre didactice și studenți din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, precum și un reprezentant al Consiliului Județean Suceava au fost invitați să participe la o importantă conferință internatională organizată și finanțată de către Consiliul Regional Schwaben din Germania. Astfel, în perioada 8-11 decembrie ei au participat la conferința ”Am Rande der Karpaten: Menschen, Städte, Landschaften”, o conferință despre  oameni, orașe și peisaje din zona Munților Carpați. Din partea Universității Ștefan cel Mare a fost prezentă la eveniment conf. dr. habil. Raluca Dimian împreună cu cinci studenți ai Secției de Germanistică a Facultatii de Litere si Stiinte ale Comunicarii a USV, iar Consiliul Județean Suceava a fost reprezentat de Corina Derla.

În cadrul conferinței, conf. dr. Raluca Dimian a susținut o prezentare cu titlul ”Exansiuni ale sistemului de învățămînt în Suceava și Iași în secolele al 19-lea și al 22-lea”. Conferința a fost organizată de Akademie Mitteleuropa în colaborare cu Bukowina Institut. Cei cinci studenți ai Facultății de Litere din Suceava, secția germanistică, au fost invitați în Germania pentru a asista la prezentările în limba germană din cadrul conferinței.

Cooperarea fructuoasă între Regiunea Schwaben și Județul Suceava s-a reflectat de-a lungul timpului și în plan academic, într-un parteneriat solid dintre Universitatea Augsburg și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Conferința a făcut parte din acțiunile comune care au constat de-a lungul timpului în schimburi de cadre didactice și studenți , acordarea de burse studenților USV în cadrul unor școli de vară sau la activități ale Institutului Bukowina din Augsburg, suplimentarea burselor Erasmus+  pentru studenții români plecați la studii în Germania, dotări pentru laboratoare și Biblioteca USV, precum și organizarea unor activități culturale cu participarea  Lectoratului de Limbă Germană din USV.