Un accident cu consecințe destul de grave s-a petrecut vineri dimineață la Câmpulung Moldovenesc, după ce un autotren a pătruns pe sens opus și a lovit violent o autoutilitară în care se aflau patru muncitori.

Accidentul s-a produs în jurul orei 7.00, când Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza localității a avut loc un accident rutier.

Din primele informații, două vehicule grele se deplasau în coloană, iar șoferul din față a pus o frână bruscă, pentru a evita o mașină mică care oprise, se pare, pentru a lua pe cineva la ocazie. Șoferul celui de-al doilea camion, care se deplasa pe sensul dinspre Vama spre Pojorâta, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, a tras de volan stânga pentru a evita impactul și a intrat în coliziune cu camioneta care circula regulamentar din sens opus.   

Pompierii militari care au intervenit la fața locului cu echipaj de descarcerare au constatat că cei patru bărbați din camionetă sunt răniți, dar nu încarcerați. Cei patru era conștienți, dar aveau leziuni, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei patru răniți au între 46 de ani și 60 de ani.

Doi dintre răniți au fost transferați la Suceava cu leziuni mai grave: un pacient de 55 de ani era politraumatizat, stabil, cu traumatism cranio-cerebral minor și fracturi de masiv facial, contuzie toraco-abdominală, fractură deschisă de rotulă stânga și a rămas internat pe secţia de ortopedie, iar un al doilea pacient, de 46 ani, era stabil, policontuzionat, cu traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toraco-abdominală, fractură la nivelul bazinului și a necesitat internare în secţia de ortopedie.

Ceilalţi doi muncitori au fost răniți ușor.

Șoferul autotrenului, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din orașul Podu Iloaiei – județul Iași, avea o concentrație de 0,32 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, sub limita penală. Acesta băuse probabil seara, iar alcoolemia a rămas parțial în sânge.

Având în vedere însă că s-a produs un accident, polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițiștii au sesizat pentru a face cercetări și inspectorii de control trafic de la ISCTR Suceava, pentru a face verificări privind transportatorul.