Polițiștii de la Secția Rurală Șcheia au documentat un caz de violență în familie cu implicații deosebite și au acționat față de agresor, pe care l-au reținut în arest pentru 24 de ore. Victima din acest caz este o tânără în vârstă de 27 de ani, mamă a trei copii, care a încercat să își taie venele și apoi a intrat cu un autoturism într-un parapet, între Ilișești și Suceava, cu intenția de a se sinucide.

Totul a plecat de la un accident rutier petrecut în condiții suspecte. O tânără la volanul unei mașini a intrat cu autoturismul într-un parapet pe DN 17, între Ilișești și Suceava, fără a exista urme de frânare ori vreo logică privind dinamica accidentului. S-a întâmplat în dimineața zilei de 12 decembrie, când o tânără în vârstă de 27 de ani, din Ilișești, singură în mașină, a intrat în coliziune frontală cu un parapet metalic. Având în vedere lipsa urmelor de frânare și starea psihică a femeii, polițiștii au avut suspiciuni că este vorba într-adevăr de un accident rutier.

Femeia nu era băută și drogată și inițial nu a spus adevărul.

”După stabilizarea victimei și inițierea activităților investigative, cu respectarea garanțiilor procesuale dar și cu mult tact și abordare empatică, polițiștii au stabilit că femeia, mama a trei copii minori, a avut un conflict cu soțul, fiind inclusiv agresată fizic. Pe fondul stării emoționale, femeia a încercat să își taie venele, însă nu a putut realiza actul de automutilare, ulterior urcându-se în autoturism și provocând evenimentul rutier cu intenții suicidale”, a detaliat cazul comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

În urma administrării probatoriului, prin ordonanța organelor de cercetare penale ale poliției judiciare s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de soțul femeii pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

La câteva zile după accidentul din data de 12 septembrie, soțul agresiv a fost audiat în prezența apărătorului ales cu respectarea drepturilor procesual-penale, după care, a fost pus sub acuzare oficial și reținut în arest pentru 24 de ore.

Ulterior, după 24 de ore, bărbatul a fost pus în libertate, dar sub control judiciar, cu obligații și restricții, inclusiv de a se apropia de femeie.

”Ceea ce părea a fi un accident rutier ușor a dezvăluit drama unei familii în care faptele de violență puteau să ducă la un deznodământ tragic. Polițiștii atrag încă o dată atenția asupra faptului că violența intrafamilială în toate formele ei, fizică, psihoemoțională, sexuală, financiară, etc.) distruge destine și își pune amprenta pe dezvoltarea copiilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.