Primarul comunei Șcheia, colonelul în rezervă Vasile Andriciuc, a comemorat într-un mod special Ziua Eroilor Revoluției din 1989. Vasile Andriciuc a fost cel care s-a ocupat și a coordonat ceremonialul organizat de Brigada Regimentului 30 Gardă la mormântul căpitanului post-mortem Petru Constantin Mesler, care a murit împușcat în inimă în noaptea de 22 decembrie 1989, în curtea Statului Major al Forțelor Terestre București din incinta Ministerului Apărării Naționale, în fața a 90 de soldați din subordine și a patru comandanți de plutoane. Petru Constantin Mesler era comandantul companiei a șasea.

Ceremonialul organizat de Ziua Eroilor a avut loc în Hudești, localitatea natală a eroului căzut la Revoluție, în prezența a numeroase oficialități de cel mai înalt nivel, garda de onoare cu drapelul de luptă și foști colegi de armată, printre aceștia numărându-se și primarul colonel în rezervă Vasile Andriciuc. La ceremonial au participat bunica eroului, sora, cumnatul și fiul acestuia, acesta fiind și el cadrul militar, cu gradul de locotenent. Îmbrăcat în haine militare, Vasile Andriciuc a făcut un gest special cu prilejul acestui eveniment, el lăsând pe mormântul lui Petru Constantin Mesler eșarfa tricoloră de primar.

În cuvântul său, Vasile Andriciuc a transmis un mesaj de suflet familiei îndurerate. „Îndurerată familie Mesler, îndurerată asistență. Sunt colegul lui Petrică Mesler, un om care a devenit eroul poporului român în urma datoriei pe care și-a făcut-o la Ministerul Apărării Naționale până în data de 22 decembrie 1989. Ne pregăteam împreună să candidăm la Academia Forțelor Armate în 1990. Activitatea lui Petrică Mesler s-a materializat în a-și face datoria față de patrie și să fie un exemplu pentru ofițeri și pentru subordonații săi, participarea la activități de ceremoniale și onoruri militare, la paza obiectivelor MAN din București și la alte activități pe care Regimentul de Gardă le avea la apărarea obiectivelor și de primire a șefilor de stat. Petrică Mesler a făcut parte din Garda de Onoare care primea președinții statelor străine, prim-miniștri și era ambasadorul ofițerului român în relațiile de protocol”, a spus Andriciuc.

El a arătat că profesionalismul de care a dat dovadă, calmul, seriozitatea, priceperea, stăpânirea de sine, dar și hotărârile pe care le-a luat l-au determinat pe Petru Constantin Mesler să ajungă comandant de companie. „În noaptea de 22 decembrie a spus <Mor pentru Patrie> și a devenit eroul poporului român. Dați-mi voie să mă transpun în ambasador al celor care suntem vii și să-i spun lui Petrică: Petrică, te plânge familia, bunica care stă acolo, sora. Petrică dragă, te plâng toți sătenii pentru că toți se mândreau că erai ofițer la Regimentul de Gardă. Petrică, te plânge tot efectivul care mai trăiește de la Regimentul 30 de Gardă. Petrică dragă, te plânge un popor român că tu ești cel care te-ai jertfit pentru noi. Petrică, te plânge colegul tău colonelul Andriciuc și spun din tot sufletul, Petrică, am onoarea să te salut. Ca simbol de respect pe care-l am față de Petrică și de Patrie dați-mi voie ca eșarfa de primar să o pun pe mormântul colegului meu Petrică și încă o dată spun, Petrică, am onoarea să te salut”, a spus Vasile Andriciuc.