Sutele de câini din adăpostul de animale din lunca Sucevei vor avea parte de un meniu mai bogat atât de sărbători, cât și în perioada de după, ca urmare a generozității donatorilor din Germania, care au trimis un tir încărcat de alimente.

Transportul care a fost descărcat și aranjat în spațiile de depozitare de la adăpostul de animale timp de două zile conține peste 18 tone de alimente pentru câini – hrană uscată și hrană umedă, cu multe proteine, atât de necesare în perioadele reci, când și necesitățile sunt mai mari.

„Dacă în timpul verii necesarul de hrană pentru un câine este în medie de 300 de grame, în sezonul rece acesta crește la 450 de grame. Ori acum avem în adăpost aproape 420 de câini adunați de pe străzile Sucevei, de care trebuie să ne îngrijim, să îi deparazităm, să îi sterilizăm, să îi tratăm, să le asigurăm necesarul de hrană și să facem curat în cuștile lor”, au explicat reprezentanții ONG-ului „Suceava Memory of Tina”, care se ocupă de administrarea adăpostului.

De altfel, transportul de hrană de animale este trimis de către membrii din Germania ai ONG-ului și de colaboratorii acestuia, care au grijă ca an de an, în perioada iernii, să furnizeze un suport consistent de hrană pentru sufletele găzduite în adăpostul din lunca Sucevei.

Tot prin intermediul acestui ONG, sute de câini sunt trimiși anual spre adopție în Germania, Franța și alte țări occidentale, doar că, după izbucnirea războiului din Ucraina, accentul s-a pus mai mult pe salvarea animalelor din zonele de război, reducându-se adopțiile din alte părți.

O altă problemă cu care se confruntă în ultima perioadă adăpostul de animale din lunca Sucevei este cea a costurilor foarte mari de procurare a vaccinului antirabic, care trebuie făcut tuturor câinilor prinși de pe străzi, de cum sunt aduși, pentru a nu îmbolnăvi pe ceilalți din adăpost, fiind tot mai frecvente cazurile de turbare înregistrate la nivelul județului Suceava.