„Caravana de colinde” a corului Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni – ATOS a ajuns, joi, la redacția ziarului „Monitorul de Suceava”. Aproximativ 40 de tineri cu vârste între 12 și 19 ani, de la liceele și școlile din municipiul Suceava și din localitățile din jur, au cântat colinde tradiționale românești exprimând bucuria apropierii Crăciunului, sub bagheta dirijoarei Elisabeta Holban. Coordonatorul ATOS, părintele Justinian Remus Cojocaru, a spus că Elisabeta, astăzi educatoare, dirijează corul încă de când era elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

„Caravana de colinde” a mai poposit la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, la colegii de la ziarul „Crai Nou”, la Colegiul Național „Petru Rareș” și la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, unde este și sediul Centrului de tineret ATOS, iar vineri va colinda la Mușenița câteva familii de care tinerii din asociație au grijă.

Părintele Cojocaru a subliniat că tinerii din ATOS sunt și „ambasadori ai portului popular”, la toate evenimentele publice îmbrăcându-se în costum popular românesc.