O investiție de 30 de milioane de euro a început în municipiul Suceava, la stadiul de șantier în lucru, odată cu predarea amplasamentului viitoarei Săli Polivalente, de către conducerea administrației locale, constructorului și celor care finanțează lucrările.

„Am predat amplasamentul pentru construirea Sălii Polivalente de 5000 de locuri de la Suceava, la  Compania Nationala de Investiții.
Au fost prezenți reprezentați ai constructorului - firma MIS Grup SRL Bistrița, ai dirigintelui de șantier, reprezentanții Direcției tehnice ai municipalității.
Acest lucru a fost posibil după emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru organizare de șantier, de către CNI.
Constructorul a montat deja containerele, stâlpii de iluminat, au îngrădit cu gard obiectivul, montează camere de supraveghere și asigură paza obiectivului. Sperăm ca până la sfârșitul anului, dacă vremea permite, să fie făcute primele excavări și să se toarne primele betoane”, a spus edilul Sucevei, Ion Lungu.
Până la predarea amplasamentului, municipalitatea a amenajat drumul de acces, a adus  rețelele de apă, canalizare și energie electrică (provizoriu).

Sala Polivalentă, care va fi realizată în spatele zonei Metro, va avea o suprafață totală de peste 28.000 de mp și va beneficia de protecție anti-seismică.

Construcția este o clădire S+P+2E cu o suprafață utilă de 25.000 mp, două terenuri de sport complet echipate, sala propriu-zisă și cea de antrenament, spațiu recuperare medicală, spații pentru activități culturale și expoziționale, 6 piste bowling, spații tehnice, grupuri sanitare și o parcare cu 715 locuri din care 6 pentru autocare.