Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc se confruntă cu criza de medici care se permanentizează în orașele mici din România. Managerul spitalului, dr. Adrian Cosinschi, a declarat, luni, că cinci dintre secțiile unității medicale funcționează cu câte un singur medic: Pediatria, Maternitatea, Anestezie-Terapie Intensivă, Neurologia și Compartimentul de Primiri Urgențe. Posturi în aceste secții au fost scoase de mai multe ori la concurs, dar nu s-a prezentat nimeni. „Problemele cele mai mari sunt cu pediatria. La copii mici nu se bagă nimeni, este o specialitate dificilă. La rezidențiat și anul acesta au rămas locuri neocupate”, a spus dr. Cosinschi.

La unele secții spitalul așteaptă ca rezidenții pe care îi are să se prezinte la post. Până atunci, se bazează pe medici pensionari care acceptă să mai rămână în activitate. „La noi situația nu este catastrofală, dar când singurul medic din secție își ia 2-3 zile de concediu apare criza”, a declarat medicul. O astfel de situație s-a înregistrat la sfârșitul anului, când unicul pediatru și unicul medic de la maternitate și-au luat câteva zile concediu. Ambii au revenit la muncă din data de 3 ianuarie.

„Sper ca anul acesta să reușim să mai completăm din posturi”, a mai spus doctorul Cosinschi.