Prima zi de plată a taxelor și impozitelor la Primăria Suceava, pentru 2023, s-a remarcat printr-un număr mai mic de contribuabili la cozile pentru ghișee și casierii, în paralel cu o creștere a numărului de plăți online.

La fel ca și anii anteriori, chitanța cu numărul 1, la ghișee, a fost cea a primarului Ion Lungu, care vrea ca astfel să dea un exemplu, fiind primul la plata taxelor și impozitelor, de 19 ani.

„Începând de astăzi se pot plăti taxele și impozitele locale la Primăria Municipiului Suceava, pentru anul 2023. Am achitat la prima oră taxele și impozitele locale aferente anului 2023, cu chitanța nr. 1. Plata am efectuat-o cu cardul la unul din POS-urile instalate la primărie. Am beneficiat de bonificația de 10% la impozitul pe apartament și cele două mașini”, a spus Ion Lungu, care a precizat că pentru a veni în ajutorul contribuabililor, programul de plată zilnic este între orele 8.00-18.00.

Ion Lungu a achitat aproape 680 de lei, pentru apartament, mașină și taxa de ecologizare, beneficiind de o reducere de 41,40 de lei.

Astfel, edilul Sucevei avea de plătit, inițial, 721 de lei, din care 249 de lei impozitul pe apartament și 19 lei impozit pe terenul aferent acestuia, 165 de lei impozit pe mașină, precum și 288 de lei taxă de ecologizare.

Ca urmare a efectuării plății anticipate, pentru întreg anul, a beneficiat de o reducere de 10% la impozitul pe clădiri și pe mijlocul de transport, încât, cumulat, i s-a scăzut la plată suma de 41,40 lei.

Plata taxelor și impozitelor locale se poate face la ghișeele primăriei cu numerar/card, prin virament bancar sau electronic prin aplicația www. ghișeul.ro.

De altfel, această variantă, online, a fost preferată și anul acesta de către viceprimarul Lucian Harșovschi, care a îndemnat cât mai mulți suceveni să procedeze astfel, pentru a evita să stea la cozi la ghișee.

„Am achitat online, pe www.ghișeul.ro, ca și anii trecuți, fiind cea mai comodă și rapidă variantă de plată a taxelor și impozitelor locale. În total am avut de plată 798,3 lei, beneficiind de o reducere de 72,7 lei. Spre deosebire de anul trecut, acum bonificațiile sunt evidențiate pe dovada de plată”, a precizat viceprimarul Sucevei.

Reducerea de 10% se aplică la plata taxelor și impozitelor locale pentru întreg anul, până la data de 31 martie.